Descinderi în Capitală: Oamenii legii au depistat haine şi încălţăminte de contrabandă în valoare de 2,5 milioane de lei

Embed:

Haine şi încălţăminte de contrabandă în valoare de 2,5 milioane de lei au fost depistate de procurori şi vameşi, după ce au efectuat mai multe percheziţii. Potrivit unui comunicat de presă al PCCOCS, marfa era adusă din Turcia de către doi bărbați și o femeie din municipiul Chișinău.

Suspecții au fost monitorizați pe parcursul a câtorva luni, timp în care oamenii legii au reuşit să afle modul de operare al bănuiţilor, punctele de aprovizionare cu marfă, dar şi locul depozitării și comercializării bunurilor.  

Astfel, s-a stabilit că mărfurile de contrabandă erau introduse în țară prin intermediul unui microbuz de pasageri și colete de pe ruta Turcia – Republica Moldova, iar apoi, repartizate unor comercianți din Chișinău.

Informațiile s-au adeverit în urma unui filtru organizat de serviciile operative la postul vamal Giurgiulești, pe unde se cunoștea că va trece microbuzul folosit de suspecți. În cadrul controlului efectuat, au fost depistați mai mulți saci cu articole vestimentare și încălțăminte, care nu erau indicate în declarația vamală depusă de șofer. 

Percheziții au fost efectuate şi la domiciliile, depozitele și magazinele deținute de suspecți. Aici au fost depistate loturi impunătoare de haine și încălțăminte, fără acte de proveniență.

Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă închisoare pe un termen de până la 10 ani.

 

Lasă un comentariu