Deputatul Valeriu Guma se retrage din PD şi Parlament

Embed:

Deputatul democrat Valeriu Guma şi-a depus mandatul de deputat şi se retrage din Partidul Democrat. Decizia este legată de condamnarea sa în România, pe care o consideră nedreaptă.

"Mă retrag din Parlament şi depun mandatul de deputat. Nu am nevoie de imunitate. Mă retrag din rândurile Partidului Democrat. Aceasta este o decizie de ordin politic, dar şi personal. Nu doresc ca în continuare familia mea să fie ţinta atacurilor politice murdare", a declarat Valeriu Guma.

Totodată, Valeriu Guma a menţionat că decizia magistraţilor români de a-l condamna la închsioare este una injustă şi absurdă.   

"La baza ei stă un proces instrumentat. Este un dosar la baza care stă un rechizitoriu ticluit pe declaraţii false. Astăzi am şi noi dovezi, sunt noi analize făcute de experţi care au stat şi la baza dosarului care l-am depus la CEDO", a precizat Guma.

De asemenea, el le-a mulţumit colegilor din PD, pentru faptul că au fost alături şi l-au respectat.

Publika.md aminteşte că, în aprilie 2013, deputatul moldovean Valeriu Guma a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare, de către judecătorii instanţei supreme române.

În 2011, Tribunalul Bucureşti i-a dat doi ani de închisoare parlamentarului moldovean, într-un dosar în care era acuzat de trafic de influenţă şi complicitate la luare şi dare de mită. Decizia de atunci, însă, nu era definitivă. 

Valeriu Guma este deputat din anul 1998. A intrat în Parlament pe listele Blocului pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă. Din 2005 până în 2009 a acces în Legislativ pe listele Blocului Moldova Democrată, iar în 2009 a fost ales deputat pe listele PD. Guma este inginer-economist de profesie. Până în 1998 a lucrat în comerţ, în funcţii de conducere în cadrul mai multor întreprinderi. Valeriu Guma este căsătorit şi are trei copii.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu