Deputatul PPDA s-a stins din viaţă. Serghei Cataranciuc suferea de o boală incurabilă

Embed:

Deputatul PPDA Serghei Cataranciuc s-a stins din viaţă. Anunțul a fost făcut pe site-ul Parlamentului, printr-un necrolog semnat de președintele Legislativului, Zinaida Greceanîi. Alesul poporului a decedat la vârsta de 62 de ani. Potrivit colegilor de partid, Cataranciuc suferea de o boală incurabilă, pe care a depistat-o acum două luni şi pe care nu a mai putut să o trateze.

"Este o pierdere enormă nu doar pentru corpul de deputați, dar şi a întregului nostru sistem de învățământ", a spus președintele Parlamentului , Zinaida Greceanîi.

"Îmi exprim profundul regret pentru colegul nostru.  Am apreciat gestul domnului Cataranciuc, când a semnat iniţiativa mea cu limba română. E o tragedie mare pentru familie şi pentru cei care îl iubeau", a spus deputatul PPDA, Iurii Reniţă.

Serghei Cataranciuc a activat în sistemul de învățământ universitar timp de 30 de ani și a fost Laureat al Premiului Național în domeniul Științei și Tehnicii.

Totodată, a fost și membru al Consiliului Societăţii Matematicienilor din Republica Moldova, dar și al Societăţii Române de cercetări ştiinţifice în matematică. El a fost profesorul Anului Universitar 2011-2012. Amintim că Serghei Cataranciuc a fost candidatul blocului ACUM pe circumscripția numărul 13 - Șoldănești și Rezina. Într-un final, circumscripția a fost câștigată de democrata Eleonora Graur.

Totuși, Serghei Cataranciuc a ajuns în Parlament pe lista de partid, după ce Liliana Nicolaescu-Onofrei a devenit ministru al Educației. Cel care ar putea să-i ia locul în Parlament lui Catraniuc este un reprezentant de la PAS. Potrivit deputatului Sergiu Litvinenco, este vorba despre Virgiliu Pâslariuc. Acesta are 50 de ani şi este istoric. În prezent este Prodecan al Facultăţii de Istorie şi Filosofie al USM.

loading...

Lasă un comentariu