Deputatul PAS Petru Frunze, acuzat că a comandat controale inopinate

Embed:

Localnicii nu-şi uită deputaţii pe care i-au trimis în Parlament, fie că e vorba de critică sau de laudă.

Pădurarul din satul Puhoi, raionul Ialoveni, se plânge că la indicaţia deputatului PAS Petru Frunze, fost primar în sat, sunt organizate controale fiscale inopinate la magazinul pe care îl deţine.

"Aceştia care au venit acum la putere, spuneţi, vă rog, cine sunt ei, ce au promis la oameni şi ce fac? Vreau să se facă dreptate. Vreau să nu folosească mandatul de deputat şi să trimită", a spus CONSTANTIN GANŢA, antreprenor din satul Puhoi.

Constantin Ganţa spune că a trimis o scrisoare oficială premierului Maia Sandu şi mai multor instituţii. De cealaltă parte, deputatul Frunze recunoaşte că este în relaţii ostile cu Constantin Ganţa, încă de pe vremea când era primar al localităţii, dar neagă că ar fi încercat să-l preseze.

"Eu, în primul rând, vreau să văd de la cine am cerut ca să fie efectuate controale. Mai mult decât atât, magazinul care se află în centrul satului activează legal. Problema este în alte persoane fizice care activează ilegal pe diferite activităţi care prejudiciază bugetul statului. Magazinul din centru satului activează legal, de aceea nu este motiv ca să fie închisă activitatea", a spus PETRU FRUNZE, deputat PAS.

Deputatul PAS spune că a depus şi el o plângere la Procuratura Generală, pe motiv că acuzaţiile ar fi nefondate şi denigratoare. Potrivit parlamentarului, Constantin Ganţa ar trebui să răspundă în faţa legii pentru afirmaţiile sale. Pe de altă parte, pădurarul spune că va depune o plângere şi la poliţie, pe numele deputatului, după ce Petru Frunze l-a numit, în postările sale pe facebook, "oligarh local". Constantin Ganţa a spus însă că-şi asumă orice etichetare a consăteanului ajuns deputat, pe care îl consideră o persoană cu reputaţia pătată.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu