Deputatul PAS Dumitru Alaiba a trimis CV pentru angajare la Partidul Democrat din Moldova

Embed:

Deputatul PAS Dumitru Alaiba a trimis CV pentru angajare la Partidul Democrat din Moldova. A recunoscut-o chiar el, atunci când a fost sunat de un reporter Publika TV pentru a afla cum comentează acuzaţiile, care i-au fost aduse de jurnaliştii de la Vocea Basarabiei. 

CITEŞTE ŞI: INVESTIGAŢIE: Dumitru Alaiba a fost angajat la Cancelaria de Stat contrar legii (DOC)

"Foarte pe scurt, eu am venit în 2009 prin iulie și am încercat să mă implic cum am putut. Am trimis CV-uri cum m-a dus capul, am trimis CV-uri prin diferite locuri, inclusiv la reprezentanți ai Partidului Democrat din Moldova", a spus Alaiba. 

Dumitru Alaiba este deputat în Fracțiunea PAS, Blocul ACUM. Anterior acesta a făcut parte din echipă fostului premier, Vlad Filat, condamnat la ani de închisoare pentru corupţie şi implicarea în furtul miliardului.

Jurnaliştii de la Vocea Basarabiei au publicat o investigaţie în care se arată că Dumitru Alaiba a fost angajat la Cancelaria de Stat prin încălcarea legii. Acesta nu a trecut prin concurs, aşa cum prevede legislaţia, fiind numit în funcție în baza unei cereri personale.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu