Deputatul Munteanu se ia de Procuratură şi CNA pentru că nu a primit nici un răspuns despre concesionarea aeroportului

Embed:

Preşedintele comisiei parlamentare de anchetă a privatizării şi concesionării proprietăţilor publice, Igor Munteanu, apostrofează conducerea Procuraturii Generale şi a Centrului Naţional Anticorupție pentru faptul că nu a primit niciun răspuns la sesizarea făcută în 12 august.

Adresarea se referă la investigarea modului în care statul a concesionat Aeroportul din Chişinău unei companii private.

"Măsuri urgente înseamnă acţiuni întreprinse în 24 de ore, dar noi avem în acest moment 264 de ore, de când am depus această sesizare. Nu am fost informat de către Procuratura şi CNA despre măsuri întreprinse. Mă simt obligat să reamintesc celor doi conducători că sunt responsabili în faţa Parlamentului", a declarat Igor Munteanu, președintele Comisiei de anchetă.

La rândul lor, reprezentanţii Procuraturii Generale au declarat pentru postul nostru de televiziune că au recepţionat sesizarea şi întreprind măsuri în conformitate cu legea, fără a ne oferi mai multe detalii. Şi reprezentanţii Centrul Naţional Anticorupţie au spus că sesizarea comisiei este în proces de examinare.

Acum câteva zile, ministrul Economiei şi Infrastructurii, Vadim Brînzan, a recunoscut că şansele ca Aeroportul Internaţional Chişinău să revină în gestiunea statului sunt destul de mici.

Potrivit lui, ţara noastră nu are pârghii legale pentru a anula tranzacţia din luna august prin care 95 la sută din acţiunile companiei "Avia Invest", care gestionează aerogara, au fost cumpărate de familia Rothschild, prin intermediul "Investments Limited".

Igor Munteanu îl contrazice însă pe ministrul Economiei şi Infrastructurii, Vadim Brînzan.

"Este un bun al statului, singurul proprietar este Republica Moldova şi interesul public trebuie să prevaleze. Orice contract poate fi reziliat, este o normă, cunoscută de toţi juriştii", a declarat Igor Munteanu, președintele Comisiei de anchetă.

Aeroportul a fost concesionat pentru 49 de ani în noiembrie 2013 unei companii controlate de Ilan Şor. De atunci, firma a investit în infrastructura aerogării peste 88 de milioane de euro şi a virat la bugetul de stat impozite de aproape 600 de mii.

Guvernarea ACUM - PSRM a criticat contractul de concesionare a Aeroportului şi unul dintre punctele programului de Guvernare a fost ca acesta să revină în gestiunea statului. Comisia parlamentară de anchetă urmează să vină cu un raport complet privind procesul de concesionare a aeroportului la începutul lunii septembrie. 

Lasă un comentariu