Deputatul ACUM Maria Ciobanu, despre marele artist Gheorhe Urschi: Boala l-a transformat în legumă. Reacţia familiei Urschi

Embed:

 

Declaraţii nesăbuite din partea deputatului PPDA, Maria Ciobanu la adresa maestrului Gheorghe Urschi. Parlamentarul şi-a permis să spună  într-o postare scandaloasă pe o reţea de socializare că preferă să-i poarte în amintire pe oamenii dragi așa cum îi ştie din anii lor de glorie nu când aceştia au fost transformaţi de boală în legume. Aceasta face referire la Gheorghe Urschi, care şi-a sărbătorit de curând ziua de naştere, iar fotografii şi imagini video cu maestrul au apărut pe reţelele de socializare, dar şi la mai multe posturi TV. În replică, familia maestrului o acuză pe Ciobanu de fariseism. 

Şi mai scandalos este că postarea a deputatului a fost a apreciată de peste 300 de persoane printre care şi foşti colegi de breaslă a lui Gheorghe Urschi cum ar fi Sandu Grecu şi Jan Cucuruzac. La început de postare Maria Ciobanu specifică faptul că nu este sigură dacă trebuie să scrie sau nu despre ceea ce o urmăreşte şi o întristează cumplit şi anume de personalitățile pe care boala le-a țintuit la pat sau le-a transformat în legume. În aceeaşi postare Ciobanu mai scrie că preferă să le poarte amintirea din anii de glorie. 

Reacţia din partea familiei maestrului nu a întârziat să apară. Pe pagina lui Gheorghe Urschi, familia lui Gheorghe Urschi o întreabă pe Maria Ciobanu de câte ori l-a vizitat pe Urschi în cei 9 ani de când este bolnav. Şi mai menţionează că umoristul este perfect conștient și lucid, iar dacă ar putea vorbi i-ar da deputatului o replică mai inspirată.

"Milostenia dumneavoastră de a-l ține departe de văzul lumii, parcă ar fi un lepros, este un fariseism cras", se scrie în replica familiei.

În aceeaşi postare mai este menţionat că pentru un artist, care s-a dedicat în totalitate publicului, cea mai mare dramă este uitarea. Şi că posibil, aceste evenimente îl încurajează să trăiască mai departe. 

Declaraţiile deputatului PPDA au fost criticate dur şi de una dintre organizatoarele petrecerii, directorul Teatrului "Guguţă", Gabriela Lungu. Actriţa spune că este inadmisibil să-l asemeni pe marele Gheorghe Urschi cu o legumă.

" Nu poţi să spui că el este o legumă, nu este posibil. El m-a văzut, eram cu mască, cu costum şi el m-a recunoscut din prima. Nu poţi să spui că omul acesta nu vede, nu înţelege. El înţelege gluma, el primeşte textul, el primeşte, el are emoţii. Şi credeţi-mă emoţiile care vin, vin doar spre binele lui. Haideţi să încercăm să fim un pic mai buni. Ne-a dat Dumnezeu cap ca să gândim, nu pentru coafură şi pentru ca să ne plouă în gât", a spus directorul Teatrului "Guguţă", Gabriela Lung.

Sâmbătă Gheorghe Urschi a împlinit 72 de ani, iar cu această ocazie, rudele, prietenii şi colegii de breaslă au organizat o petrecere pe cinste într-un local din Capitală, unde i-au adus urări maestrului Cu doi ani în urmă cu ocazia celei de-a 70-a aniversări a maestrului la Palatul Naţional "Nicolae Sulac" timp de trei ore, interpreţii şi actorii au adus la viaţă operele semnate de regele umorului. Maestrul nu a mai urcat pe scenă din 2011 când a suferit un atac cerebral după ce s-a întors dintr-un turneu din România. În 40 de ani de activitate regele umorului a scris cărţi, piese, scenete, a realizat numeroase emisiuni TV. El a pus în scenă zeci de spectacole şi a produs trei filme.

loading...

Lasă un comentariu