Deputații PDM condamnă demiterea abuzivă a procurorului general Eduard Harunjen

Deputații PDM condamnă demararea acțiunilor de demitere abuzivă a procurorului general Eduard Harunjen: Prin aceste acțiuni demolați autonomia instituției Procuraturii, subordonând justiția coaliției PSRM-ACUM

 Parlamentul s-a convocat, astăzi, în ședință plenară pentru a iniția procedura de demitere a procurorului general, Eduard Harunjen. În argumentarea coaliției PSRM-ACUM se spune că procurorul general a fost numit în funcție cu „încălcarea procedurii”, pe motiv că ar fi fost membru al Consiliului Superior al Procurorilor(CSP).

Deputatul democrat Sergiu Sîrbu a evocat că această argumentare nu are nici un temei legal, iar în decembrie 2016 Curtea Constituțională s-a expus pe acest subiect și a constat expres că Eduard Harunjen nu a fost niciodată membru al CSP. Totodată, doar CSP poate iniția procedura de revocare din funcție a procurorului general, iar Parlamentul nu se poate implica în acest proces după reforma Procuraturii.

Deputatul Igor Vremea a îndemnat parlamentarii să nu trateze instituția Procuraturii prin prisma unei persoane care le este incomodă, dar să pună în capul mesei legea și nu atitudinile personale. În context s-a precizat că instituția specializată a Consiliului Europei privind lupta împotriva corupției GRECO a salutat modul de selectare a procurorului general în Republica Moldova, conform noii legi a Procuratorii.

 

„Atacurile din ultimul timp asupra Procuraturii și a instanțelor de judecată subminează autonomia și independența Procuraturii și a instanțelor de judecată. Majoritatea parlamentară PSRM-ACUM își șterge picioarele de Constituția Republicii Moldova – Legea Supremă a țării noastre, pentru a-și subordona Procuratura Generală.”, a declarat deputatul democrat Vlad Cebotari.

 

În pofida argumentelor aduse, coaliția Kozak a votat hotărârea cu privire la constatarea neîntrunirii condițiilor de numire în funcția de procuror general a lui Eduard Harunjen, declanșând abuziv revocarea acestuia.

Potrivit fracțiunii parlamentare PDM, după decizia de astăzi a Parlamentului, independența Procuraturii nu mai există, deoarece nici un procuror general nu va putea activa independent, fiind supus influenței politicului și fiind dependent de Parlament și președintele țării.

Lasă un comentariu