Deputaţii Partidului Moldova Unită ar putea avea propria fracţiune parlamentară

Cei cinci deputaţi neafiliaţi ai partidului Moldova Unită ar putea avea propria fracţiune parlamentară. Asta numai dacă Parlamentul va lua o decizie în acest sens la şedinţa din 30 aprilie.

Legislativul a decis să introducă, pe ordinea de zi a şedinţei viitoare, propunerea preşedintelui Moldovei Unite, Vladimir Ţurcan, de a modifica Regulamentul Parlamentului, astfel încât să fie creată cea de-a şasea fracţiune parlamentară. În caz contrar, deputaţii neafiliaţi avertizează că vor protesta.

Vladimir Ţurcan a propus modificarea Regulamentului Legislativului acum trei săptămâni. Regulamentul actual al Legislativului prevede că o fracţiune se formează în termen de zece zile după constituirea legală a Parlamentului.

Alianţa de guvernare n-a luat încă nicio decizie. Democratul Dumitru Diacov spune că Alianţa ar accepta o nouă fracţiune parlamentară, dar doar a deputaţilor neafiliaţi, ci nu a Partidului Moldova Unită, întrucât această formaţiune nu a intrat niciodată în Parlament.

Lasă un comentariu