Deputaţii Parlamentului '90 spun că nu au nevoie de înlesniri şi că nu sunt dirijaţi de vreun partid

Embed:

Nu suntem dirijaţi de nicio formaţiune politică şi nu cerem nicio înlesnire. Asta au reiterat, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, semnatarii Declaraţiei de Independenţă din primul Parlament. 136 de foşti deputaţi au luat această decizie, după ce PLDM a înaintat un proiect de lege prin care a cerut facilităţi pentru ei, iar documentul a devenit motiv de dispută între actualii parlamentari.

Deputatul Parlamentului 90, Mihai Coşcodan, susţine că pe parcursul celor 20 de ani de independenţă, semnatarii documentului istoric, nu au emis nicio pretenţie faţă de stat, pentru a avea anumite înlesniri. Asta chiar dacă, în majoritatea statelor independente, au fost adoptate legi speciale în acest sens. Fostul parlamentar spune că nu s-a aşteptat ca proiectul privind statutul semnatarilor Declaraţiei de Independenţă să genereze discuţii aprinse între deputaţii PD şi PL, iar ei să fie discreditaţi în faţa societăţii.

De asemenea, Coşcodan a infirmat faptul că deputaţii din primul Parlament ar fi cu toţii membri ai PLDM, precizând că majoritatea lor nu a aderat la niciun partid. "Noi am mizat pe o recunoaştere firească a importanţei deciziilor istorice luate de cei care au creat şi legalizat actele constitutive ale statului nostru. Am fost surprinşi de declaraţiile unor politicieni precum că noi am fi dirijaţi de o singură formaţiune politică - PLDM", a mai spus Coșcodan.




loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu