Deputaţii despre legea anti-propagandă: Dacă se va anula, Republica Moldova va fi şi mai mult ancorată în mecanismul de propagandă externă

Embed:

Intenţia socialiştilor de a anula legea anti-propagandă stârneşte critici dure. Deputaţii din blocul ACUM şi democraţii susţin că nu vor face jocul lui Igor Dodon, care nu vrea altceva decât să îndeplinească indicaţiile venite de la Moscova. Opinia opoziţiei este susţinută şi de unii analişti politici. Aceştia spun că graba cu care socialiştii vor să anuleze legea privind securizarea spaţiului informaţional din ţara noastră trezeşte foarte multe suspiciuni. 

"Oare nu se vede linia lor de a promova interesele altui stat, noi nu vedem ce se întâmplă, nu vedem care este linia cu politica externă a acestor două raporturi. Nu ştiu de ce subit a apărut această idee. Asta-i linia lor şi cu părere de rău, cel care îl finanţează pe Igor Dodon, acela şi încearcă să impună nişte decizii. Vedem care o să fie poziţia celor care au promovat cândva această lege. Sunt curios", a declarat vicepreşedintele Parlamentului, Alexandru Slusari. 

"Republica Moldova are o mare problemă cu propaganda din exterior. Dacă se va anula această prevedere, Republica Moldova va fi şi mai mult ancorată în mecanismul de propagandă externă. Ei îndeplinesc o comandă a slugilor lor, a stăpânilor lor din est de la Kremlin", a spus deputatul PAS, Lilian Carp. 

Şi democratul Pavel Filip respinge o astfel de iniţiativă.

"A fost o lege cu multe elemente, destul de amplă. De aceea trebuie de văzut, suntem acum în situaţia să comentăm ceva ce nu am văzut încă şi nu există. Nu am văzut o asemenea iniţiativă sau proiect înregistrat. A fost iniţiativa PDM şi nu văd de ce noi acum ar trebui să ne schimbăm atitudinea pe care am avut-o în acest sens", a menţionat deputatul PDM, Pavel Filip. 

Ieri, Adrian Lebedinschi, şeful comisiei cultură şi mass-media a declarat pentru Publika TV că nu mai vede niciun efect al acestei legi şi că ar trebui anulată. Acest fapt, spun unii analişti politici, ridică multe semne de întrebare.

"Asta vorbeşte încă odată despre orientarea clară geopolitică a PSRM. Nu este nicio surpriză practic. Demască încă odată în plus şi angajamentul pe extern al socialiştilor, care mai mult se gândesc la interesele unui stat străin, decât la Republica Moldova", a spus analistul politic, Anatol Ţăranu. 

Legea privind securizarea spaţiului informaţional a fost votată de majoritatea parlamentară în anul 2017. Documentul a fost respins de două ori de către președintele Igor Dodon, iar pentru refuzul premeditat de a-și exercita atribuțiile prevăzute de lege, Curtea Constituțională l-a suspendat temporar pe şeful statului, iar legea a fost promulgată de către preşedintele de atunci al Parlamentului, Andrian Candu.

Potrivit acestei legi, posturile de radio și televiziunile din Republica Moldova nu au dreptul să difuzeze programe cu conținut informativ, analitic, militar și politic din statele care nu au ratificat Convenția Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. Printre statele care intră sub incidenţa acestei legi se numără şi Federaţia Rusă

loading...

Lasă un comentariu