Deputaţii au plecat în vacanţă însă au lăsat restanţe în urma lor

Embed:

Au fugit în vacanţă şi au lăsat în urmă cel puţin 20 de restanţe legislative. Vorbim despre aleşii poporului care s-au grăbit să încheie prima sesiune parlamentară din acest an cu o zi mai devreme. Mai mult, unii deputaţi consideră că "nu au rămas restanţe care pun în pericol bunul mers al societăţii".

Insuficient de productivă. Aşa au calificat unii deputaţi prima sesiune din acest an. "Nu am reuşit astăzi să adoptăm în lectură finală, din păcate, o serie de proiecte care se încadrează în Planul de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize. Constituţia Republicii Moldova fireşte că necesită o perfecţionare. Acest subiect va fi discutat cu multă insistenţă chiar imediat după începerea sesiunii de toamnă-iarnă", s-a arătat convins preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ.

Iniţiativa de modificare a Constituţiei este un alt proiect important care aşa şi nu a fost adoptat, spune liderul liberalilor."Dacă noi am fi rezolvat cu alegerea preşedintelui şi ne duceam în vacanţă cu o stabilitate politică în republică şi în cadrul AIE şi cu o perioadă de guvernare pentru a face reformele era o vacanţă foarte reuşită şi foarte bună", a declarat deputatul liberal Mihai Ghimpu.

Democraţii cred, însă, că nu au rămas proiecte importante neadoptate. "Nu au rămas restanţe care pun în pericol bunul mers al societăţii sau viaţa zi de zi. În mare parte, cam tot ceea ce şi-a propus Parlamentul pentru sesiunea de primăvară-vară a fost respectat", a spus deputatul democrat Andrian Candu.

Sesiunea parlamentară de toamnă-iarnă va începe la mijlocul lunii septembrie.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu