Deputaţii au liber la vacanţă. AFLĂ când vor reveni la muncă

Deputaţii au la dispoziţie o lună ca să se odihnească. Președintele Parlamentului, Igor Corman, a semnat o astfel de dispoziție în baza unei hotărâri a Legislativului adoptată în ședința din 10 iulie. 

"Deputații vor avea concediu în perioada 15 iulie–16 august şi îşi vor relua activitatea în organele de lucru ale Parlamentului începând cu data de 17 august", se arată într-un comunicat al serviciului de presă al Legislativului, fără a se menţiona dacă legislatorii vor reveni în şedinţă la acea dată.

Potrivit legii, deputaţii au dreptul la concediu anual plătit, cu durata de 36 zile lucrătoare, conform săptămânei de muncă de şase zile. Concediul este acordat, de regulă, în timpul vacanţei de Crăciun şi vacanţei de vară. 

Sesiunea de primăvară a Legislativului se încheie pe data de 12 iulie. Regulamentul Parlamentului prevede că sesiunea de primăvară începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iulie.

Totodată, vacanţa a pătruns deja în gândurile multor parlamentari. VEDEŢI AICI destinaţiile turistice preferate ale deputaţilor.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu