Deputaţi şi simpatizanţi ai PSRM au înnoptat lângă tancul din Corneşti. De ce le este frică (FOTO)

Au înnoptat lângă tancul din satul Corneşti, raionul Ungheni. Vorbim despre mai mulţi deputaţi PSRM, dar şi simpatizanţi ai partidului. Aceştia au aflat că ministrul Apărării, Anatol Șalaru, vrea să scoată tancul şi să-l ducă la Muzeul de Istorie Militară din Capitală. Socialiștii au decis să nu permită demontarea blindatei din cel de-Al Doilea Război Mondial.

Ora unu noaptea. Câţiva socialişti au blocat accesul spre tanc şi spun că nu vor permite nimănui să-l mişte din loc.

"E o bucățică din istoria noastră. Acest tanc are o istorie, în 82 din râul Prut era scos de oamenii din localitatea Cornești și pus aici ca un element de istorie. Domnul Șalaru vrea ca noi să uitam istoria noastră?" a precizat Oleg Sava, deputat PSRM

"Vom sta aici până la sfârșit și sunt sigur că dacă vom sta noi aici atunci ceea ce și-a propus domnul Șalaru, nu i se va primi", a spus Ghenadie Mitriuc, deputat PSRM.

Ora nouă dimineaţa. La faţa locului au venit mai mulţi militari şi poliţişti pentru a începe demontarea tancului. De asemenea, aici au venit și unii locuitori din sat care s-au luat la ceartă cu militarii.

Și mai mulți localnici din satul Cornești sunt împotriva scoaterii tancului:

"Este ceva sfânt pentru noi. Venim aici cu copii noştri şi depunem flori, la sărbătoarea de 9 Mai".

"Asta-i istorie şi nu trebuie de stricat. Acolo, au luptat bunelul meu, tatăl meu. Pentru eliberarea asta".

Ministrul Anatol Şalaru a declarat pentru PUBLIKA TV că tancul urmează să fie reparat şi dus la muzeu:

"Nu toți socialiștii pot să meargă la Cornești și să vadă tancul, dar pot să vină la muzeu la Chișinău și să-l vadă. În această țară există lege, există proprietate, este proprietatea muzeului. De aceea vom cere să fie aplicată legea. Cine obstrucționează legea, cine obstrucționează activitatea Muzeului Armatei Naționale, trebuie să răspundă."

Deputații socialiști spun că nu vor pleca de lângă tanc până când nu se va renunța la ideea demontării acestuia. Mai mult, ei au mers la inspectoratul de poliţie din Ungheni, unde au depus plângere pe faptul încercării demontării blindatei.

"Pe cazul respectiv a fost pornit un proces penal pentru a verifica acțiunile factorilor de decizie a angajaților Ministerului Apărării, prin prisma articolului 328, exces de putere sau 352, samavolnicie, Cod Penal", a precizat Nicolae Morașcu, șeful Secției Urmărire Penală al Inspectoratului de Poliție Ungheni.

Persoanele care vor fi găsite vinovate riscă până la trei ani de închisoare şi privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii pe un termen de până la cinci ani.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu