Deputat PLDM: Denunţarea Acordului AIE a fost o greşeală

Embed:

Doar dialogul îi va ajuta pe liderii fostei Alianţe de guvernare să evite alegerile anticipate. Concluzia aparţine mai multor deputaţi invitaţi, aseară, la emisiunea Fabrika. Parlamentarii au menţionat că identificarea unei soluţii este iminentă, deoarece în altă situaţie va avea de profitat Partidul Comuniştilor.

"Denunţarea Acordului AIE a fost o greşeală, dar imediat am subliniat faptul că această greşeală este una care poate fi reparată. Cred că în această situaţie de fapt a avut de câştigat PCRM, iar colegii din PL şi PDM nu au făcut altceva decât să-i ajute. Situaţia ne impune să identificăm soluţii cât mai grabnic", a declarat deputatul PLDM Valeriu Ghileţchi.

"Consider că este absolut necesar dialogul. Doar prin aceste discuţii putem vedea cine trebuie să fie prim-ministru de la PLDM sau poate nu neapărat de la PLDM. Din punctul meu de vedere, PL ar fi gata la orice tip de resetări", a menţionat deputatul PL Corina Fusu.

Invitaţii au discutat şi despre candidaturile posibile pentru funcţia de prim-ministru. În presa electronică s-a vehiculat numele guvernatorului Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu, a preşedintelui Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase şi a ministrului de Externe, Iurie Leancă.

"Toţi trei merită şi ar putea fi chiar foarte buni prim-miniştri. Dar aceasta nu înseamnă că numai ei ar putea deţine această funcţie. Sunt multe alte persoane capabile. Suntem deschişi să discutăm orice candidatură pe care o dă PLDM, dar vom avea rezerve faţă de domnul Filat", a spus deputatul PD Adrian Candu.

Invitaţii au mai spus că înainte de a se aşeza la masa negocierilor, liderii politici ar trebui să tragă concluzii de pe urma recentelor evoluţii de pe scena politică.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu