Delegația Republicii Moldova a avut mai multe întrevederi bilaterale, în cadrul celei de a 86-a reuniuni INTERPOL

În cadrul Adunării Generale INTERPOL, care are loc în perioada 26 – 29 septembrie în China, Bejing, ministrul Alexandru Jizdan împreună cu delegația RM, a avut mai multe întâlniri bilaterale cu omologii săi din diferite țări participante la această reuniune. 

Astfel, ministrul Afacerilor Interne, împreună cu membrii delegației Republicii Moldova, a purtat discuții cu miniștrii de interne din Lituania, Argentina, Serbia, Spania, Congo, Australia, Macedonia, Belarus, China ș.a.

În cadrul discuțiilor cu Ministrul Securității Publice din China, Guo Shengkun, dar și cu ceilalți conducători ai instituțiilor de aplicare a legii, au fost abordate subiecte ce țin de cooperarea statelor membre INTERPOL, în domeniul afacerilor interne și despre acțiunile de combatere a pericolelor și amenințărilor la securitatea regională și internațională. 

Totodată, ministrul Alexandru Jizdan, a comunicat despre măsurile întreprinse de organele de forță din Republica Moldova, inclusiv ale Poliției Naționale, în vederea combaterii criminalității, dar și despre rolul colaborărilor cu alte țări și necesitatea schimbului de experiență în domeniul aplicării legii. În acest sens, oficialii străini și-au exprimat deschiderea pentru cooperare în domeniul securității și justiției cu Republica Moldova. 

Nu în ultimul rând, în cadrul întrevederilor a fost discutată candidatura Republicii Moldova, la funcția de delegat pentru Comitetul Executiv INTERPOL, care va fi votat vineri, 29 septembrie și la care participă șeful IGPF, Fredolin Lecari.

Menționăm că, în acest an, la Adunarea Organizaţiei Internaţionale de Cooperare a Forţelor de Poliţie INTERPOL, participă  în jur de 1.000 de reprezentanți din 156 de țări, iar din Delegația RM mai face parte, ministrul Justiției, Vladimir Cebotari.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu