Deflagraţie a unei butelii de gaz la Sângerei. Patru persoane, între care trei copii, au ajuns în spital cu ARSURI MULTIPLE

Embed:

O deflagrație a avut loc aseară în localitatea Pepeni a raionului Sîngerei. La fața locului a fost îndreptat un echipaj de salvatori din cadrul Secției situații Excepționale Sîngerei, dar și alte servicii de urgență.

Conform primelor cercetări, deflagraţia s-a produs într-o construcție auxiliară cu suprafața de 40 m2  în urma unei scurgeri de gaze de la o butelie de tip propan – butan.  

În urma exploziei au fost deteriorate 2 geamuri, ușa de la intrare și parțial tavanul. Din cauza deflagrației o femeie în vîrstă de 32 de ani care se afla în încăpere, dar și copii ei, minorii în vîrstă de de 7, 6 și 5 ani au primit diverse arsuri pe circa 15-30% din suprafața corpului, fiind preluați și transportați de Serviciul asistență medicală urgentă la spitalul raional Sîngerei în stare gravă dar stabilă.

Circumstanţele cazului urmează a fi stabilite de specialişti. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă atenţionează oamenii despre pericolul utilizării buteliilor de gaz. Pompierii îndeamnă oamenii să evite explotarea instalaţiilor neautorizate pentru a evita situaţiile de risc.

Pe aceeaşi temă