Deficit de profesori în şcoli. Pensionarii revin la catedră

Embed:

Sistemul de învăţământ din Moldova se confruntă cu o deficienţă de aproximativ 1000 de specialişti. Pentru a acoperi aceste necesităţi, vechilor cadre didactice li s-au adăugat ore suplimentare.

Totodată, 25 la sută sau aproximativ 3000 dintre profesori sunt pensionari. Cei mai mulţi dintre aceştia au revenit la muncă după mai mulţi ani, pentru a completa deficitul de dascăli.

"Antrenăm pedagogii pensionari cărora le mulţumesc pentru implicare, care ne vin în ajutor salvând activitatea multor instituţii. Urmează să fortificăm învăţământul pedagogic, să facem ca meseria de pedagog să fie atractivă", a declarat ministrul Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi.

Anul trecut, învăţământul a cunoscut mai multe reforme, în mare parte lansate cu scandal. Cele mai mari nemulţumiri le-a provocat iniţiativa Ministerului de a închide mai multe şcoli din ţară.

În 2011, din 30 de şcoli ce urmau să fie optimizate până la începerea anului şcolar, au fost optimizate doar 28. Dintre acestea una este cu predare în limba rusă. Consiliile raionale din celelalte localităţi au refuzat să reformeze şcolile. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, au fost închise instituţiile unde învăţau nu mai mult de 50 de elevi.

Pentru transportarea elevilor în alte şcoli au fost procurate 35 de autobuze, banii fiind alocaţi de Banca pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Alte 42 de autobuze urmează să fie cumpărate până la finele lunii martie. Reforma a vizat şi cadrele didactice. Este vorba despre schimbarea procedurii de atestare a profesorilor, care va avea loc o dată la 5 ani, şi a celei de organizare a concursurilor pentru posturile de directori de şcoli.

Procesul reformării este departe de aşteptările Ministerului Educaţiei. La capătul reformei sistemului de învăţământ, până în 2013, autorităţile planifică să optimizeze peste 300 de şcoli din ţară. Iar până la finele anului 2011 Ministerul Educaţiei promitea să procure 234 de autobuze pentru transportarea elevilor în alte localităţi. Preţul unui autobuz ajunge până la un milion de lei.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu