Declaraţia democraţilor din Găgăuzia: Mihail Formuzal încearcă să destabilizeze relaţiile dintre Comrat şi Chişinău

Embed:

Reprezentanţii Partidului Democrat din Găgăuzia refuză să participe la acţiunile başcanului, Mihail Formuzal şi ale PCRM împotriva Chişinăului. Organizaţia teritorială a Partidului Democrat din Găgăuzia este împotriva reuniunii deputaţilor Adunării Populare din toate legislaturile de până acum.

Evenimentul urmează să aibă loc pe 22 februarie, iar la reuniune sunt aşteptaţi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale din autonomie. În rezoluţia democraţilor se arată că, de organizarea reuniunii sunt interesaţi başcanul Mihail Formuzal şi formaţiunea pe care o conduce, Partidul Regiunilor, precum şi comuniştii.

La această întrunire urmează să se discute despre rezultatele aşa-ziselor referendumuri ilegale din 2 februarie. Reprezentanţii PD în Găgăuzia consideră că acţiunea va duce la escaladarea relaţiilor dintre Chişinău şi Comrat. Pentru a evita un astfel de scenariu, democraţii din autonomie cer autorităţilor centrale să iniţieze un dialog constructiv cu administraţia regiunii.

Rezoluţia va fi expediată Parlamentului, Guvernului şi misiunilor diplomatice acreditate în Moldova.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu