Deciziile preşedintelui rus, Vladimir Putin, privind asigurarea securităţii în timpul Jocurilor Olimpice de la Soci trezesc critici

Embed:

Deciziile preşedintelui rus, Vladimir Putin, privind asigurarea securităţii în timpul Jocurilor Olimpice de la Soci trezesc tot mai multe critici. Un decret, semnat anterior de liderul de la Kremlin, prevede interzicerea tuturor manifestaţiilor şi adunărilor publice pe teritoriul staţiunii unde se vor desfăşura competiţiile.

Actul semnat de preşedintele rus, Vladimir Putin împiedică grupurile care luptă pentru drepturile omului şi a minorităţilor sexuale să protesteze împotriva legislaţiei anti-gay, adoptată la finele lunii iunie în Rusia. Mai mult, decretul promulgat va intra în vigoare pe 7 ianuarie 2014, exact cu o lună înainte de începerea Jocurilor Olimpice de la Soci şi va expira pe 21 martie, o lună după încheirea competiţiilor. Reprezentanţii Amnesty International de la Moscova critică decizia lui Putin, care impune restricţii privind libera circulaţie.

"Este o încălcare a drepturilor omului prevăzute în articolul 31 din Constituţia Rusiei. Acest articol garantează dreptul cetăţenilor de a se întruni pentru demonstraţii paşnice, marşuri, proteste. Decretul încalcă şi articolul privind libertatea de mişcare", a declarat reprezentantul Amnesty International Serghei Nikitin.

Reprezentanţii comunităţii minorităţilor sexuale au ciriticat legea şi susţin că oricum vor organiza proteste în timpul Jocurilor Olimpice de iarnă. Decretul semnat de Putin a fost însă salutat de locuitorii oraşului Soci.

"Oamenii sunt dezgustaţi de aceste proteste. Pentru ce luptă ei? Ce vor să demonstreze?", a spus un bărbat.

Potrivit decretului prezidenţial, pe teritoriul staţiunii unde se vor desfăşura competiţiile va fi delimitată o zonă unde va fi interzis accesul oamenilor şi a traficului rutier.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu