DECIZIE şocantă! Un bărbat și-a UCIS soţia deoarece aceasta nu era bună gospodină. Instanța i-a dat o pedeapsă blândă

Un bărbat din Alba, România, a fost condamnat la patru ani și patru luni de închisoare pentru că și-a ucis soția. Instanța a acționat în favoarea inculpatului, întrucât fosta soție a acestuia era o mare consumatoare de alcool și nu se ocupa de ”treburile gospodărești”. Aurel Ruginosu, în vârstă de 59 de ani, și-a omorât soția în bătaie în octombrie 2016 într-un conflict spontan.

Totul a izbucnit după ce inculpatul s-a întors de la serviciu și a constatat că soția sa, care consuma în mod excesiv băuturi alcoolice, nu preparase nimic de mâncare. Femeia a murit în urma loviturilor puternice pe care soțul ei i le-a aplicat, informează Mediafax, citat de b1.ro.

”De asemenea instanţa va reţine în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C.pen. cu referire la împrejurările în care inculpatul a comis fapta, respectiv la faptul că elementul declanşator al acţiunii sale a fost frustrarea şi furia inculpatului acumulate de-a lungul căsniciei cu o persoană care, dincolo de faptul că era o mare consumatoare de alcool, nu se ocupa de treburile gospodăreşti. Departe de a oferi o scuză inculpatului pentru comportamentul său, instanţa apreciază că fapta acestuia nu-l caracterizează pe inculpat ca pe o persoană lipsită de respect pentru valoarea supremă în ierarhia drepturilor omului, care este dreptul la viaţă. Potrivit art. 76 pedeapsa va fi redusă cu o treime. Totodată, instanţa va face aplicarea art. 396 alin. (10) C.pr.pen. şi va mai reduce cu o treime pedeapsa stabilită”, se arată în motivare.

Aurel Ruginosu a spus că a avut o viață grea alături de soție, iar fapta sa nu a fost cu intenție și o regretă.

În stabilirea pedepsei neobişnuit de blânde pentru o astfel de faptă magistraţii au ţinut cont de caracterizările primite de inculpat de la apropiaţi şi cunoscuţi, dar şi de faptul că bărbatul avea serviciu, nu mai făcuse fapte antisociale, iar cei doi copii ai săi i-au luat partea şi au refuzat să se constituie părţi civile în cauză.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu

EMISIUNI PUBLIKA »