DECIZIE NEAŞTEPTATĂ luată de casa de modă de lux Burberry. Ce se va întâmpla cu produsele nevândute

Casa de modă de lux Burberry a anunţat joi că va pune capăt practicii de a incendia produsele nevândute şi, totodată, nu va mai utiliza blănuri adevărate în colecţiile sale, transmite Reuters, potrivit jurnalul.ro.

Burberry a precizat că este decisă să fie mai responsabilă social şi cu mediul înconjurător, în urma criticilor declanşate de dezvăluirile potrivit cărora, în ultimul exerciţiu financiar, a preferat să dea foc unor produse în valoare de 28,6 milioane de lire sterline în loc să scadă valoarea mărcii.

De asemenea, Burberry a informat că a decis să urmeze exemplul altor case de modă, precum Versace sau Gucci, care au eliminat blănurile adevărate precum cele de iepure, vulpe sau nurcă, din gama lor de produse.

"Luxul modern înseamnă să fi responsabil social şi cu mediul", a declarat directorul general, Marco Gobbetti.

Acesta este în mijlocul unui proces de repoziţionare a mărcii în zona superioară şi mizează în acest sens pe designerul Riccardo Tisci, care anterior a lucrat la casa Givenchy şi a conceput costume pentru staruri precum Beyonce şi Madonna.

Burberry nu este singura casă de modă care distruge produsele nevândute, o practică pe care retailerii au descris-o ca o măsură pentru a proteja proprietatea intelectuală şi a împiedica contrafacerea.

O investigaţie derulată anul trecut a scos în evidenţă că retailerul suedez H&M a distrus 60 de tone de haine începând din 2013.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu