Decizia SUA de a se retrage din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare pune pe jar comunitatea internaţională

Embed:

Decizia Statelor Unite ale Americii de a se retrage din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare, după ce au acuzat Rusia că nu respectă prevederile acestuia, pune pe jar comunitatea internaţională. Consilierul pe probleme de securitate al preşedintelui american, John Bolton, se află la Moscova, unde are o serie de întâlniri la nivel înalt.

Washingtonul a acuzat Rusia încă din 2014, în perioada preşedintelui Barack Obama, că a încălcat prevederile Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare prin dezvoltarea "Novator", o rachetă cu rază medie de acţiune. Totuşi, la vremea respectivă nu a fost luată nicio decizie în privinţa Tratatului. Acum, Donald Trump susţine că Statele Unite nu vor mai fi parte a unui acord care nu este respectat de cealaltă parte şi că vor produce acelaşi tip de arme pe care Rusia le-a produs deja. 

"Rusia a încălcat acest tratat. L-a încălcat timp de mai mulţi ani şi nu ştiu de ce preşedintele Obama nu l-a renegociat sau de ce nu l-a denunţat. Noi l-am respectat, dar Rusia, nu, aşa că îi punem punct. Ne retragem din acest acord", a menţionat preşedintele american.

Rusia nu a negat acuzaţiile privind obţinerea de rachete interzise, dar a condamnat demersul SUA. Analiştii militari sunt de părere că retragerea Statelor Unite ale Americii din tratat va duce la o nouă cursă a înarmării, iar Moscova poate acum produce şi amplasa oriunde pe teritoriul său rachete cu rază medie de acţiune. În plus, China, care nu e semnatară a acestui acord, deţine astfel de rachete.

Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare a fost semnat în 1987 de SUA şi de URSS. Acordul prevedea interzicerea obţinerii, posesiei şi testării rachetelor cu rază de acţiune între 500 şi 5500 de kilometri. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu