DECIZIA Comitetul Internațional Olimpic. Află dacă va participa Rusia la Jocurile de la Rio de Janeiro

Comitetul Internațional Olimpic (CIO) nu suspendă Rusia de la Jocurile de la Rio de Janeiro, în problema dopajului, și lasă federațiile internaționale să decidă, informează Agerpres.

CIO a lăsat federațiile internaționale să decidă în fiecare caz separat în legătură cu participarea sportivilor ruși, în funcție de criterii foarte stricte, înaintea Jocurilor de la Rio, care încep pe 5 august.

Joi, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a dat dreptate Federației Internaționale de Atletism (IAAF), care a suspendat federația rusă de profil în urma concluziilor unei comisii independente despre sistemul de dopaj organizat în Rusia.

PUBLIKA.MD aminteşte că un apel lansat de către agențiile antidopaj americană și canadiană pentru excluderea totală a tuturor sportivilor ruși de la Jocurile Olimpice de la Rio, în baza unui raport ce va fi publicat luni, a provocat tensiuni între Europa și America.

Președintele Comitetelor olimpice europene (EOC), Pat Hickey, s-a declarat "șocat" de această inițiativă ce vizează excluderea tuturor sportivilor ruși, nu doar a atleților, de la Jocurile Olimpice de la Rio (5-21 august)

Totodată, Agenţia Mondială Anti-Doping a cerut ca echipa Rusiei să fie suspendată din toate competiţiile internaţionale, inclusiv la Jocurile Olimpice de la Rio.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu