Decizia care îi interzice lui Filat să mai fie premier, considerată CORECTĂ de 60% din respondenţii sondajului IMAS

Embed:

Decizia Curţii Constituţionale, prin care i s-a interzis lui Vlad Filat să mai candideze din nou pentru funcţia de prim-ministru, din cauza suspiciunilor de corupţie, este considerată una corectă de peste jumătate dintre moldoveni. Aşa arată datele ultimului barometru sociopolitic, prezentat, astăzi, de Institutul de Marketing şi Sondaje IMAS.

Potrivit rezultatelor cercetării, 60% dintre respondenţi au calificat decizia Curţii Constituţionale drept una corectă, alţi 19% au apreciat-o drept incorectă, iar 21% au spus că nu ştiu răspunsul.

Intervievaţii au fost rugaţi să aprecieze şi gradul de independenţă a hotărârii luate de magistraţi. Astfel, 44% au opinat că decizia este una independentă, 27% au dat un răspuns negativ, iar 28% au spus că nu ştiu sau au refuzat să răspundă.

Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.143 persoane, din 76 de localităţi, în perioada 10-26 mai 2013, marja de eroare constituind +/- 3%.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu