De ziua sa, patronul clubului de fotbal Leicester City dăruieşte 60 de abonamente gratuite fanilor

Patronul clubului de fotbal Leicester City, Vichai Srivaddhanaprabha, a anunţat miercuri, cu prilejul aniversării vârstei de 60 de ani, că va face cadou fanilor un număr de 60 de abonamente gratuite pentru sezonul 2018/2019 din Premier League, scrie agerpres.ro.

Cei 60 de fani vor fi aleşi aleatoriu dintre deţinătorii de abonamente, iar câte un câştigător din fiecare tribună va fi anunţat la pauza meciului de sâmbătă cu Newcastle United. Ceilalţi 56 de fani norocoşi vor fi notificaţi în următoarele zile, a precizat Leicester pe site-ul său.

După ce compania thailandeză King Power a preluat Leicester în 2010, ''vulpile'' au promovat în 2014 în Premier League şi au reuşit să evite în sezonul următor retrogradarea.

Apoi, în 2016, Leicester a dat lovitura şi a câştigat în premieră titlul cu antrenorul italian Claudio Ranieri, reuşind sezonul următor să atingă sferturile Ligii Campionilor.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu