De Ziua Națională a Coreei de Nord ar putea fi lansată o rachetă balistică continentală

Embed:

Coreea de Nord sărbătorește astăzi Ziua Națională, iar cu acestă ocazie Phenianul ar putea lansa o nouă rachetă balistică intercontinentală. Anunțul a fost făcut de către serviciile de informații sud-coreene, care susțin că au detectat deplasarea  proiectilului pe coasta de vest a țării. 

Surse de la Seul au relatat că autoritățile lor au observat, în timp ce era transportat pe timp de noapte, un dispozitiv care părea a fi o rachetă balistică intercontinentală.

Şi asta la doar o zi, după ce în data de 3 septembrie,  Coreea de Nord a testat o bombă cu hidrogen, care este cea mai puternică armă nucleară.

Testul a fost condamnat dur de către ONU și comunitatea internațională, iar Consiliului de Securitate a impus noi sancţiuni dure împotriva Coreei de Nord.

Acum două zile, șefa diplomației europene, Federica Mogherini, a anunțat că și UE pregătește noi măsuri punitive împotriva Phenianului. Drept răspuns la testul nuclear, forţele terestre şi aeriene sud-coreene au desfăşurat la începutul săptămânii exerciţii militare implicând rachete balistice.

Chiar şi aşa, ţara comunistă refuză să renunţe la programul său nuclear. Astăzi,  pentru a marca cei 69 de ani de la înființarea Republicii Democrate Coreene, la Phenian vor avea loc o serie de manifestații la care va participa și liderul nord coreean Kim Jong Un.

Sărbătoarea este considerată una dintre cele mai importante, la fel precum și zilele de naștere ale liderilor coreeni.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu