De Ziua Mondială a Populaţiei, la Chişinău va fi organizată o sesiunea publică dedicată planificării familiilor

Embed:

De Ziua Mondială a Populaţiei, marcată astăzi în toată lumea, la Chişinău va fi organizată o sesiunea publică dedicată planificării familiilor. La evenimentul, organizat de Ministerul Sănătăţii şi Agenţia ONU, vor participa peste o sută de persoane.     

Potrivit datelor Centrului de Cercetări Demografice, în Moldova 17 la sută dintre femeile care au între 15 şi 49 de ani şi care nu planifică să rămână însărcinate nu apelează la mijloace de contracepție. În același timp, fiecare al șaptelea bărbat consider că doar femeia este responsabilă de planificarea familiei.

Ziua mondială a Populației a fost marcată pentru prima dată în 1989. Această dată a fost aleasă după ce populaţia globală a atins cifra de cinci miliarde.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu