DE VORBĂ DESPRE VORBE cu Vsevolod Cernei. Originea şi sensul cuvântului patetic (VIDEO)

Embed:

Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Am examinat în mai multe rânduri unele roade amărui ale bilingvismului rus-român. Poate că e cazul să facem parte dreaptă și bilingvismului mai nou, anglo-român. În ambianța acestuia, devin tot mai numeroase persoanele care cred că, de exemplu, "patetic" echivalează cu "penibil", şi nu cu "plin de însuflețire și avânt". Explicaţia fenomenului ar putea consta în faptul că o întreagă generaţie a înlocuit cultura cărții cu cea a televizorului. Şi atunci când tinerii întâlnesc acest cuvânt relativ necunoscut, îl asociază cu sensul celui de rezonanță asemănătoare auzit într-un film american mai degrabă decât cu cel din titlul simfoniei ceaikovskiene numărul 6 în si minor. Adică, traduce "Man, you are a pathetic loser" ca "Omule, ești un ratat patetic".

Conform dicționarului general ilustrat al limbii române, PATÉTIC înseamnă plin de patos, care emoționează, impresionează, înduioşează sau -  plin de emfază, de afectare. Iar patos însemna în Elada antică patimă. Se referea la jurăminte înălțătoare de dragoste și de credință, la momente dramatice și epice. La morți eroice după declarații solemne. La răzbunări promise în stil înălțător. 

Mai pe scurt, patosul e un procedeu care generează sentimente intense și compătimire. În limba engleză însă patosul s-a metamorfozat în opusul său, parodia. Există o logică în această transformare. Şi la greci patosul exagerat, în supradoze eșua în parodie.  Patima e co-trăire, co-trăirea e compătimire, iar compătimirea e şi milă! Deci, în engleza modernă pathetic înseamnă ridicol, jalnic, demn de milă. «You are just pathetic» — «Ești pur și simplu ridicol».

Cum s-a metamorfozat sensul elen în gura anglofonilor? În Statele Unite până prin deceniul 7 al secolului trecut termenul patetic figura în lexicul oamenilor de teatru sau desemna stilul de comunicare al elitelor.  Apoi însă a fost folosit pentru a zeflemisi  vulgul democratic care încearcă să adopte stilul de vorbire și de comportament al elitelor. Adică, vulgului i se sugera că efortul său teatral de a încerca să se înalțe e jalnic și demn de milă. Vulgul n-a sesizat sarcasmul. A preluat cuvântul ca fiind potrivit  pentru a-i caracteriza pe ratați, numiți looseri patetici, ca să cităm un englezism popular deja pretutindeni.

Lingviștii consideră că folosirea cuvântului cu sensul englezesc, deși foarte răspândita, este greșita! Dar s-ar putea să fie exagerată această strictețe semantică, pentru că și la noi patetic nu înseamnă doar dramatic, solemn, înălțător, ci și pompos, pretențios, emfatic. Și poate că în epoca pragmatismului și sarcasmului adoptarea acestui sens opus celui originar ar avea o justificare logică. Într-o lume mercantilă și calculată patosul poate părea jalnic și ridicol…

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu