DE VORBĂ DESPRE VORBE cu Vsevolod Cernei. Întrebuinţarea corectă a cuvântului brand (VIDEO)

Embed:

Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre cuvântul "brand".

Dicționarele explicative mai noi îl definesc și ca marcă de produs a unei firme renumite. Totuși, primul sens e cel de "aruncător de mine" de proveniență germană care se pronunță la fel cum se scrie - brand. Cel cu sensul nou este un cuvânt englezesc, pronunțat englezește, BrĂnd, care la început însemna  "danga", "pecete", "ștampilă". Acum înseamnă o etichetă, un stereotip, o modalitate de prezentare simplă a identificării unei mărfi. Brandul trebuie să simbolizeze ceva și să-i creeze omului starea de beatitudine doar prin simplul fapt că a ajuns să fie posesorul unor obiecte care poartă dangale celebre și prestigioase.  

Filologii români au polemizat dacă e cu cale ca neologismul "brand" să înlocuiască mai tradiționalul termen "marcă". Dar realitatea modernă globală a publicității și marketingului a impus termenul "brand" sfidând argumentele lingvistice. Mai mult, termenul și-a extins sensul, depășind contextele economice și comerciale: au apărut noțiunile "brand de țară", "brand de oraș", "brand de partid", "brand de politician". În plus, au mai fost adoptate englezeștile "branding" şi "rebranding", care circulă și în variantele românizate neatestate de dicționar – branduială, branduire, rebranduire.

La ce folosește brandul? Economisește eforturile de gândire ale consumatorului. Cunoscând brandul, el nu se mai apucă să compare între ele toate automobilele sau telefoanele, ci optează pentru ambalajele ce îi sunt mai pe plac. Un alt aspect al brandului este reprezentat de sentimentul trăit de consumator în timp ce se folosește de produs. Iată cum gândește și simte consumatorul: Dacă stau la masă  la un restaurant cu brandul cutare și am în față  un gadget de ultimă generație aureolat de brandul răscutare, înseamnă că sunt un tip realizat, de succes și în rând cu lumea bună. Adică, acțiunea brandului se bazează pe obișnuința omului de a construi ierarhii. Treapta în ierarhie e determinată de statut. Iar statutul ar trebui să fie determinat de calități profesionale și personale. În lipsa lor, posedarea unor obiecte considerate prestigioase  le substituie și semnifică un statut privilegiat. 

Oamenii luptă pentru poziții înalte. De aceea vor să devină fericiții posesori ai obiectelor care certifică statutul social, obiecte confundate deseori cu valorile civilizației. Deci, brandurile îi îndeamnă pe cei săraci să cumpere obiecte care îi fac să pară egali cu cei bogați. Iar cei bogați își mențin statutul prin procurarea mărfurilor inaccesibile straturilor sociale mai sărace. În consecință, aproape toți ajung să aibă cam aceleași lucruri. Mai folcloric vorbind, brandul e un fel de fală goală.

Dar, probabil, una necesară, dat fiind că lumea nu poate trăi fără fudulie și spoială.   

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu