DE VORBĂ DESPRE VORBE cu Vsevolod Cernei. Despre originea și sensul expresiei "know-how" (VIDEO)

Embed:

Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară despre sensul şi originea expresiei know-how, un anglicism pătruns în ultima vreme în limba română vorbită, scrisă şi în dicţionarele ei explicative.  

Know-how (pronunţat “nău-hau”) este un termen din limba engleză, care s-a internaţionalizat, adică a pătruns în multe alte limbi, fie pentru că în limba respectivă nu exista un cuvânt echivalent, fie pentru o comunicare mai rapidă, eventual specializată, fie pentru că este un cuvânt “în trend”.

Know-how, tradus literal, înseamnă “a şti cum”, “a avea pricepere” sau “competenţă”. Potrivit dicționarelor explicative acest termen englezesc se traduce ca: “Ansamblu al informaţiilor si al experienţei privind un nou proces tehnologic si modul de exploatare a unor utilaje noi; ansamblu de formule, definiţii tehnice, documente, desene și modele, reţete tehnice, procedee, experienţă de producţie etc., la fabricarea unui produs dat”.

Se poate spune, de exemplu: “Candidatul a fost respins, deoarece nu avea know-how-ul în domeniu”, “X avea know-how-ul necesar pentru a-şi începe activitatea”, “Aceşti parteneri ar fi o sursă valoroasă de know-how profesional”.

Aşadar, know-how este un termen pentru cunoaşterea practică a modului de a realiza ceva, al unei persoane sau al unei întreprinderi.  La fel, în limba engleză mai există îmbinările de cuvinte  “know-what(a şti ce), know-why(a şti de ce/cunoaştere ştiinţifică) şi know-who(a şti cine), acestea însă nu au beneficiat de o răspîndire internaţională comparabilă cu cea înregistrată de know-how  şi nu sunt atestate de dicţionarele explicative româneşti.

Know-how este, de regulă, o cunoaştere “tacită”, opusă cunoaşterii “explicite”, în sensul că este dificil să se transfere unei alte persoane, în scris sau verbal, o anumită experiență. Unul dintre avantajele acestui concept este că implică mai multe aspecte, precum îndemânarea, antrenamentul în rezolvarea anumitor probleme, înţelegerea limitelor unei soluţii specifice etc.

Know-how-ul nu a fost definit nu doar în dicţionare, ci şi în Regulamentul Uniunii Europene, în anul 2014, ca “Un ansamblu de informaţii practice, rezultate din experienţă şi testate, care este: 1. secret, adică, în general, nu este cunoscut sau uşor accesibil; 2. substanţial, adică important şi util pentru realizarea de produse contractuale; 3. identificat, adică descris/înregistrat într-un mod suficient de convingător, încât să poată fi verificat dacă îndeplineşte primele două condiţii”.

Sunt frecvente, astăzi, în condiţiile progresului tehnologic excepţional, situaţiile în care know-how-ul vizează valorificarea unor tehnici tradiţionale în realizarea diverselor produse, specifice anumitor ţări, regiuni etc. – ţesutul mătăsii, construcţia caselor în stil rural din materiale neconvenţionale, confecţionarea de instrumente muzicale, prelucrarea tradiţională a lemnului ş.a.m.d.

În concluzie: în lumea modernă know-how-ul, la modul general, altfel spus “competenţa de a face ceva”, pe baza unui cumul de informaţii, cunoştinţe, experienţă, creativitate, ar trebui să fie o preocupare constantă pentru fiecare dintre noi, ca să fim competitivi pe măsura epocii în care trăim.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu