DE VORBĂ DESPRE VORBE cu Vsevolod Cernei. Despre neologismul sportiv "ultramaraton" (VIDEO)

Embed:

Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre neologismul sportiv "ultramaraton" care deşi nu e atestat de dicţionarele explicative, desemnează o realitate certă care, de altfel,  a făcut tradiţie şi la noi, în Moldova.

Enciclopedia digitală Wikipedia e mai receptivă la neologisme decât dicționarele și ne lămurește că un ultramaraton este o cursă atletică mai lungă decât cea tradițională de maraton care are o lungime de 42,195 km. De fapt, sensul ne este sugerat de elementul de compunere "ultra-" care înseamnă "peste măsură de", "foarte", "extrem de", "dincolo de", "de peste" şi servește la formarea unor substantive și a unor adjective.  

Iar proba  sportivă de maraton este denumită de un eponim care vine de la numele localității grecești Maraton, acolo unde, în anul 490 înainte de Cristos, grecii au oprit înaintarea perşilor. Pericolul persan era atât de mare, încât oraşele rivale Atena şi Sparta, s-au aliat în lupta contra lui.

Bătălia de la Maraton este sursă de inspiraţie pentru o legendă. Conform acesteia, soldatul Filipides a fost primul maratonist din istorie. El a fost trimis de magistrații atenieni la Sparta pentru a cere ajutor când perșii au debarcat în Golful din satul Maraton, de lângă Atena. Povestea spune că el a alergat aproape 240 de kilometri în două zile.

Conduși de generalul atenian Miltiade, grecii i-au învins pe perși la Maraton. După victorie, legenda povestește că Filipides a alergat peste 40 de kilometri de la Maraton până la Atena pentru a anunța rezultatul luptei. Ajuns acolo, el a mai avut suflare să spună "Bucurați-vă, am învins!", prăbușindu-se apoi mort la pământ, răpus de oboseală.

Astăzi, maratonistul este atletul specializat în cursa de alergare, care se desfășoară pe o distanță de 42,195 de kilometri, adică distanţa dintre Maraton şi Acropola din Atena. Maratonul a fost inclus în programul Jocurilor Olimpice încă de la prima ediție modernă, din 1896, la Atena. Primul câștigător oficial al maratonului olimpic a fost un țăran tânăr, Spiridon Louis, numit apoi erou național al Greciei.

Cuvântul "maraton" mai este folosit în combinație cu alți termeni – de exemplu, ședință-maraton, negocieri-maraton, dezbatere-maraton, eveniment-maraton - pentru a desemna ședințe prelungite, negocieri lungi și dificile sau dezbateri laborioase, care nu se mai termină, ori evenimente care se desfășoară pe perioade lungi şi solicită o rezistenţă sporită.

Ultramaratonul acoperă distanţe de 50 şi 100 de kilometri, dar de fapt diversitatea este mare în toată lumea, deoarece se organizează curse între localităţi, pe regiuni, în condiţii extreme, în locuri exotice şi aşa mai departe. În Moldova e tradiţional din 2017 ultramaratonul "Rubicon" care a traversat în trei ani toate raioanele ţării.

Iar în plan internaţional, în iarna anului 1919 compatriotul nostru Dimitri Voloşin a devenit primul om din lume care a străbătut în şase ore distanţa de 50 de kilometri la temperatura aerului de minus 60 de grade în regiuna Oimeakon, din Iakutia, aceasta fiind cunoscută ca polul frigului.

Fiţi de acord, că avem suficiente argumente pentru a şti şi a folosi termenul "ultramaraton"!

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu