DE VORBĂ DESPRE VORBE cu Vsevolod Cernei. Despre neologismul "laborios"

Embed:

Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre neologismul”laborios” și despre unele ciudățenii lingvistice legate de el. Într-un articol apărut nu demult în revista ”Dilema veche”, din care o să citez în continuare,  lingvista Rodica Zafiu a remarcat încă o contaminare involuntară de termeni, care implică de obicei cultisme cu a căror utilizare mulţi vorbitori par să nu fie suficient de familiarizaţi. Noua contaminare se înscrie în aceeași serie cu ciudatele inovaţii interlocuitor sau a admolesta. Este  vorba de adjectivul elaborios, cu  sute de atestări în Internet. Forma hibridă este rezultatul contaminării dintre adjectivul laborios şi participiul adjectival elaborat, poate şi sub influenţa adjectivului englezesc elaborate.  

În unele texte jurnalistice se vorbește de pregătiri elaborioase“, jocul elaborios, procese elaboriase, munca elaborioasă, ba chiar și  fripturi elaborioase, sufleuri complicate și prăjituri sofisticate“.Cuvântul rezultat din contaminare este folosit cu sensul principal al lui laborios: „care cere multă muncă, care necesită încordare, efort și osteneală“ Laborios este un împrumut cult modern din franceză (laborieux) şi latină (laboriosus); termenul francez provine, evident, tot din etimonul latinesc. Sensul al doilea al adjectivului, caracterizând persoane, este ieşit din uzul curent, dar consemnat de dicţionare: „care lucrează (și produce) mult; sârguincios“. Dicţionarele mai vechi îl ilustrau prin sintagme ca școlar laborios sau elev laborios. Primul sens al adjectivului poate căpăta conotaţii pozitive (munca fiind o valoare), dar şi negative (în măsura în care munca migăloasă e obositoare sau dovedeşte lipsă de spontaneitate şi creativitate). În franceză, termenul laborieux a dezvoltat şi utilizări peiorative; în română conotaţiile sunt aproape exclusiv pozitive.

Desigur, laborios şi a elabora sînt înrudite etimologic şi semantic: în ambele se păstrează rădăcina latină labor - „muncă“. Verbul românesc a elabora este tot un cultism modern, împrumutat în secolul al XIX-lea din latină şi franceză. Sensul mai larg din latină („a lucra cu grijă, a perfecţiona“) şi din franceză („a transforma printr-un proces îndelungat; a produce“) s-a specializat oarecum în româna de azi, restrângându-se la „a realiza, a da o formă definitivă unei idei, unei doctrine, unui text de lege etc.; a alcătui, a întocmi; p. ext. a redacta“ şi (în domeniul tehnic) „a efectua operațiile necesare pentru extragerea de metale din minereuri sau pentru obținerea unor aliaje în stare topită în vederea turnării lor“.

Latiniştii din secolul al XIX-lea au propus introducerea în limbă a mai multor termeni din familia latinescului labor:  laboare („lucru, mai vîrtos lucru dificil; fatigă“), laborant, laboraţiune, laborator, verbul a labora, adjectivul laborios. Laborator avea sensul actual („loc unde se laboră“), dar şi pe acela de „lucrător“. Tot atunci intră în dicţonare  substantivul elaboraţiune, adjectivul şi substantivul elaborat şi verbul a elabora: „a lucra cu acurateţe, a prelucra, a perfecţiona“, cu exemple ca stomacul elaboră alimentele; junele nostru a elaborat o poemă.

Substantivele labor şi laboare şi verbul a labora nu au reuşit să intre în uz; construcţiile actuale de tip muncă laborioasă sunt uneori criticate ca pleonasme.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu