DE VORBĂ DESPRE VORBE cu Vsevolod Cernei. Despre întrebuințarea corectă a cuvântului "șarlatan"

Embed:

 Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre cuvântul "șarlatan", utilizat deseori, și nu fără temei, în discursul nostru public  și în  conversațiile private.

Așa sunt numite persoanele necinstite care înșală buna-credință a cuiva, cărora li se mai spune farsori, escroci, impostori.

Cuvântul a fost   împrumutat din limba franceză, în care e atestat din anul 1572, și înseamnă o persoană necinstită care înșală buna-credință  a oamenilor.  Dar originea cuvântului "șarlatan" este italiană, de la verbul "ciarlare", ce înseamnă "a pălăvrăgi" dar şi "a vorbi cu emfază", prin încrucișare cu "cerretano", numele purtat de locuitorii satului Cerreto, din provincia Perugia, care se ocupau cu vânzarea de medicamente în piață strigând în gura mare ce aveau de vândut. Vindeau, de regulă, opiate, pretinse afrodiziace, elixire ale nemuririi și altele s-astea.   În paralel, prezentau jonglerii şi alte mostre ale artei de bâlci, precursoare a circului modern. 

Vorbirea  cu emfază, cu patos este o vorbire declamativă, exagerată, prețioasă. Putem deduce că oamenii care  vorbesc prea frumos și prea patetic sunt mai degrabă purtători de gânduri ascunse  decât persoane sincere.

Sinonimele lui sunt impostor, farsor, escroc,  potlogar, coțcar.  Interesant este că și potlog, pe baza căruia e compus cuvântul "potlogar" este provenit dintr-o altă limbă, slavona și desemnează bucata de piele pentru cârpit încălțămintea.  

La fel și cuvântul "coțcar" derivă de la "coțcă", adică zar în limbile sârbă și croată și în limba română vorbită în unele zone geografice.

Inițial șarlatania viza doar pseudo-medicina, iar șarlatani erau numiți vânzătorii ambulanți de leacuri. Celebrul șarlatan parizian Tabarin l-a inspirat pe Molier să scrie nu mai puțin celebra comedie "Doctor fără voie".  De altfel, aspectul medicinal al șarlataniei   a supraviețuit și chiar s-a dezvoltat până la digitalizare și în mileniul nostru trei. Șarlatanii activează și ca vânzători online de remedii pretins miraculoase care vindecă bolile cele mai grave sau, chipurile, le ajută pe doamne să slăbească fabulos - într-o zi cât altele într-un an. Dat fiind că din păcate numărul fraierilor creduli este cu mult mai mare decât al șarlatanilor, e greu de crezut că acest cuvânt va dispărea degrabă din uz și din dicționare.

Dar cu timpul sensul cuvântului s-a extins și desemnează persoanele din orice domeniu, de la ideologie până la știință,  care pretind că posedă cunoștințe și aptitudine care de fapt le lipsesc.

Cuvântul a fost preluat din franceză de aproape toate limbile europene, unele păstrându-i chiar și ortografierea franțuzească. Ce-i drept, în limba spaniolă sensul initial al cuvântului "charlatan" este "palavragiu, flecar".

În istoria culturii, pe lângă faimoşii şarlatani din câteva comedii de-ale lui Moliere, mai e şi doctorul Dulcamara din opera lui Gaetano Donizetti "Elixirul dragostei". Este curios, apropo, că în Italia activitatea de şarlatan a fost considerată una profesională şi a fost interzisă prin lege abia în anul 1931, după cum o denotă Textul unic al legilor privind siguranţa publică,  acesta fiind la rândul său unicul text juridic al Regatului Italiei care e în vigoare şi actualmente în Republica Italiană.

Greu de crezut că acest act legislativ a eradicat şarlataniile în Regatul Italian şi în Republica Italiană, dar nu poţi spune că n-au încercat…

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu