DE VORBĂ DESPRE VORBE cu Vsevolod Cernei. Despre formula metaforică "talpa-gâştei"

Embed:

Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre formula metaforică ”talpa-gâştei” căreia îi plătim tributul de atenție poate că și pentru că e pe cale de dispariție.

Pentru că este pe cale de dispariție scrisul de mână, înlocuit de scrisul cu ajutorul tastaturii telefoanelor inteligente.

Iar substantivul compus ”talpa-gâștei” este, după cum menționează lingvista Rodica Zafiu, într-un articol din revista ”Dilema veche”,  una dintre cele mai vechi formule de caracterizare a scrisului urât. Una dintre cele mai vechi, aproape uitată astăzi, e talpa-gâştei,  un substantiv compus folosit pentru a desemna atât semnătura lăbărţată şi indescifrabilă, cât şi scrisul stângaci, neexersat, inestetic. Termenul are două atestări literare destul de cunoscute.

Una este din Amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă, în care Trăsnea e cuprins de deznădejde în faţa explicaţiilor greoaie din manualul de gramatică: "las’ că, de scris, talpa gâştii, dar apoi şi de vorbit, păcatele noastre, se vede că vorbim pogan şi rău de tot, nu româneşte, ci ţărăneşte".  Cealaltă atestare se găseşte în piesa lui Vasile Alecsandri "Arvinte şi pepelea", în scena în care Arvinte îl îndeamnă pe Pepelea să iscălească un act de vânzare: "Pune-ţi talpa-gîştei pe zdelcă". Remarcaţi şi vechimea unor în vorba moldovenilor.

Termenul e folosit şi într-o altă piesă a lui Alecsandri, "Kir Zuliaridi", în care  personajul Papă-lapte declară: "mi-ai scris un răvaş plin de talpa-gâştii… adică un răvaş neînţălegibil".

Formula "talpa-gâştei" mai este utilizată cu un sens grafic asemănător, mai puţin cunoscut, dar evocat de mai mulţi folclorişti, în  terminologia artistică populară. În acest domeniu expresiile talpa-gâştei şi laba-gâştei desemnează  un model decorativ folosit în încondeierea ouălor de Paşti, în ornarea unor obiecte de ceramică şi altor articole de artă decorativă.

Dintre sensurile vechi ale termenului s-au păstrat prea puţine în uzul contemporan. Compusul talpa-gâştei e folosit astăzi aproape exclusiv ca denumire populară a unei plante cu denumirea latină Leonurus cardiaca, ale cărei frunze au o formă specifică. În alte limbi forma acestor frunze e asociată cu  palma umană sau cu o coadă de leu. Dar în botanica populară mai sunt încă alte nouă plante care au în diferite regiuni această denumire, inclusiv câteva soiuri de lobodă.

Într-un alt domeniu expresia talpa-gâştei şi mai ales laba-gâştei denumește metaforic ridurile dispuse în evantai la colţurile externe ale ochilor. Această metaforă a fost preluată, probabil, din compusul francez  pattes d’oie,  el fiind tradus şi în alte limbi – de exemplu în limba rusă aceste riduri se numesc гусиные лапки, adică lăbuţe de gâscă.

Dar s-ar putea ca expresia să nu dispară odată cu dispariţia scrisului de mână. În ultimul timp în unele texte se trece de la caracterizarea scrisului la cea a vorbirii, adică talpa-gîştei ajunge să descrie în locul scrisului necultivat, vorbirea rudimentară. De altfel, acest transfer nici nu e chiar de dată recentă, fiind atestat cu decenii în urmă, într-o proză a lui  Gala Galaction, în anul 1934: "nu mă fura cu filozofia ta şi aşteaptă-mă să mă exprim mai talpa-gâştii". 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu