DE VORBĂ DESPRE VORBE cu Vsevolod Cernei. Despre expresia "Împăratul nu este mai presus de gramatici"

Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară despre expresia „Împăratul nu este mai presus de gramatici”, care poate că ar fi utilă actualmente, când gramatica are destin de Cenuşăreasă. Dar este utilizată şi în contexte extralingvistice, la adresa persoanelor care, ajungând pe poziții înalte în societate, cred că pot face abateri de la normele consacrate.

Este traducerea din limba latină în care sună astfel: „Caesar non supra gramaticos”. Dacă vă întrebaţi de ce nu se traduce prin „Cezar nu este mai presus de  gramatici”, ci prin „Împăratul nu este mai presus de gramatici”, răspunsul e simplu. Pentru că în această sentinţă nu este vorba despre Iulius Caesar, cuceritorul Galiei, ci despre  Sigismund de Luxemburg, împărat al Sfântului Imperiu Roman al Germaniei, care a domnit peste mai multe ţări europene în secolele 14 şi 15 şi care, între altele, a fost înmormântat în catedrala din oraşul actualmente românesc Oradea. A murit în Boemia, dar după cum poruncise din timpul vieţii, a fost înhumat alături de mormântul regelui maghiar Ladislau cel Sfânt, care a domnit în secolul 11 a fost la timpul respectiv idealul de monarh, luptător şi creştin pe care Sigismund îl venera.

Iar cuvântul „cezar” le-a fost atribuit ca titlu tuturor împăraţilor romani, iar cu timpul şi-a extins sensul desemnând orice împărat. 

Legenda spune că în timpul Conciliului de la Konstanz din anul 1414, care a pus capăt schismei din sânul Bisericii Catolice, arhiepiscopul Placentius i-a obiectat împăratului că a comis o greşeală gramaticală, la care împăratul i-a răspuns plin de trufie: „Ego sunt rex Romanus et supra grammaticam”, adică „Eu sunt rege roman şi mai presus de gramatică”. La rândul său  Placentius ar fi replicat: „Caesar non supra grammaticos”.

Aceeași idee e reluată și în comedia ”Femeile savante” a lui Molière, scrisă în anul 1672, în care se afirmă că gramatica domnește până și peste capetele încoronate.  Personajul Filaminta spune: ”La grammaire qui sait regenter jusqu’aux rois Et les fait, la main haute, obéir à ses lois” adică, în traducerea poetei Nina Cassian,  ”Gramatica, regină peste învăţaţi şi regi/ Ce ştie să-şi impună eternele ei legi.”

O scenă asemănătoare cu schimbul de replici dintre Placentius şi Sigismund s-a produs şi în Imperiul Roman în zorii erei noastre şi este descrisă de istoricul Suetoniu. Într-o zi, gramaticul Marcus Pomponius Porcellus, un apărător foarte pedant şi zelos al corectitudinii, s-a apucat să critice cu savoare o greşeală gramaticală comisă de împăratul Tiberius într-un discurs public.  La care juristul Gaius Ateius Capito a ripostat în favoarea împăratului că de acum înainte această greşeală va fi regulă.  Iar Pomponius, adresându-i-se lui Tiberiu, zise: „Mentitur.Tu enim, Caesar, civitatem dare potes hominibus, verbo non potes” adică „El greşeşte. Căci tu, Cezar, le poţi da dreptul la cetăţenie oamenilor, dar nu şi cuvintelor”.

Conform unor surse, anume întâmplarea cu Tiberius şi nu cea cu Sigismund a stat la baza lansării celebrei expresii.

Oricum, însă, gramatica a ajuns cu vremea să fie sfidată şi de persoane departe de a fi încoronate, astfel încât ar fi cazul să ne întrebăm dacă acest aforism nu şi-a pierdut valabilitatea.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu