DE VORBĂ DESPRE VORBE cu Vsevolod Cernei. Despre dictonul latinesc "Amicus Plato sed magis amica veritas"

Embed:

Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre dictonul latinesc ”Amicus Plato sed magis amica veritas”, adică ”Îmi este prieten Platon, dar mai prieten îmi este adevărul”.

Precizez de la bun început, ca să evităm confuziile, că este vorba despre filozoful Platon din Grecia Antică, iar adagiul cu pricina îi este atribuit lui Aristotel, filozof elen și el, firește, și discipol al lui Platon. Această sentință vrea să spună că adevărul trebuie întotdeauna preferat celor spuse de marile spirite. Și iarăși e probabil cazul, în virtutea contextului nostru specific local și actual, să precizez că nu am folosit în acest context cuvântul ”sentință” cu sensul de ”verdict” sau ”hotărâre a instanței de judecată”, ci ca sinonim al cuvintelor ”dicton”, ”adagiu”, ”aforism” și ”cugetare”.

De fapt, proverbul latin este o traducere liberă a unei afirmații scrise  de Aristotel în grecește în lucrarea sa ”Etica Nicomahică”. Textul lui Aristotel este următorul: ”Dacă prietenii și adevărul ne sunt la fel de dragi, adevărul este cel care trebuie preferat”. În contextul respectiv autorul făcea aluzie la amicul și maestrul său, Platon, a cărui teorie a formelor nu era împărtășită  și de Aristotel.

Fraza latină, mai laconică, este deseori citată pentru a sublinia că nu este suficient ca o opinie să fie marcată de autoritatea unui nume respectabil, cum era a filozofului Platon,  ea trebuie să fie mai ales confirmată de adevăr.  Este un refuz a ceea ce avea să se numească mai târziu apelul la autoritate, adică recursul la renumele cuiva ca dovadă a credibilității unei afirmații. O reformulare anti-platonică îi este atribuită filozofului polonez Alfred Tarski:  Inimicus Plato, sed magis inimica falsitas – Platon mi-e dușman, dar mai dușmană îmi este falsul.

Ce-i drept,  Platon însuși, scriind despre Homer, afirmase: ”Dar nu trebuie să cinstim un om mai mult decât cinstim adevărul, totuși, eu susțin că trebuie să vorbim despre el”. Ba mai mult, o formulă similară celei aristotelice despre Platon îi este atribuită într-o scriere anonimă lui Platon în raport cu Socrate: Îmi e prieten Socrate, dar și mai mare prieten mi-e adevărul. Cam în aceeași cheie scrie Platon în dialogul ”Fedon”, unul dintre cele mai celebre dialoguri ale sale: De Socrate trebuie să ne ocupăm puțin, dar de adevăr cu mult mai mult.

Deci, adevărul e mai prieten și decât Platon, și decât Socrate, și decât, probabil, Aristotel. De altfel, anume această versiune, care îi reunește și pe Platon, și pe Aristotel în competiția lor cu adevărul a fost plasată de Isaac Newton la începutul unui îndrumar în chestiuni de filozofie pentru studenți.  Iar în forma în care circulă și acum, adică ”Îmi este prieten Platon, dar și mai mare prieten îmi este adevărul”, proverbul a început să circule abia de prin secolul al 17-lea, fiind popularizat și în magnificul roman ”Don Quijote” al scriitorului spaniol Miguel Cervantes. 

În fine, acum,  când știți ce aveți de spus când veți vrea să vă apărați independența și nepărtinirea gândirii!

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu