DE VORBĂ DESPRE VORBE cu Vsevolod Cernei. Care este originea şi semnificaţia cuvântului "ultra"

Embed:

Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre cuvântul ”ultra” şi unele sensuri de-ale lui care întârzie deocamdată să-şi ocupe locul în dicţionare.

Dicţionarele ne informează corect  despre sensul şi rolul de bază al cuvântului ”ultra”: cel de element de compunere cu sensul de ”peste măsură de”, ”foarte”, ”extrem de”, care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. Mai este   și adjectivul invariabil ”ultra” care în limbaj familiar înseamnă ”grozav”. Foarte puține surse lexicografice  dau pentru ”ultra”  definiția de ”Care se referă la grupuri, ideologii sau persoane aparținând extremei drepte sau  la grupuri, ideologii sau persoane care se manifestă prin opinii sau acțiuni extremiste”.

Dicționarele românești ignoră cu insistență cuvântul ”ultras”  intrat deja de-a binelea în lexicul sportiv după ce a fost utilizat cu sens parasportiv în Italia anilor 60 ai secolului trecut. În diferite țări sunt numite ”ultras” grupările de suporteri fanatici și de multe ori turbulenți și violenți ai echipelor de fotbal, dar și de alte sporturi pe echipe. (wikipedia)

Este curios că în limba română acest cuvânt împrumutat creează confuzii, mai ales la formarea pluralului.  În spaniolă pluralul lui  ”ultra” este ”ultras”. Dar acest plural a fost preluat în limba română și pentru a desemna un singur membru al grupării de acest fel.

De exemplu, se întâlnesc enunţuri de genul „Un ultras a aruncat o petardă”. Un coleg într-ale vorbitului despre vorbe a comparat această frază cu o alta - e „Un taximetrişti m-a dus la aeroport” în loc de „Un taximetrist m-a dus la aeroport”. Colegul propune să se zică și să se scrie „Un ultra a aruncat o petardă pe teren” şi eventual „Nişte ultras au aruncat petarde”.

Dar presa de specialitate românească și moldovenească scrie fără să se sinchisească de gramatica comparativă ”un ultras” și ”mai mulți ultrași” și nu le pasă că aceste forme lexicale lipsesc cu desăvârșire din toate dicționarele noastre explicative.  Parcă ar trebui să ni se facă rușine pentru această manifestare de lipsă de cărturărie,   numai că… la fel procedează și vorbitorii altor limbii. Și italienii zic ultras la singular, și bulgarii zic ultrasite, adică ultrașii la plural, și rușii folosesc uneori pluralul ”ulitrasî”. 

Se pare că vorbitorii diferitelor limbi adaptează acest barbarism în conformitate cu regulile acestor limbi. În română, de pildă, se rostește sună parcă mai comod ”un ultras” decât ”un ultra” și mai aproape de sonoritățile noastre neaoșe   ”câțiva ultrași” decât ”câțiva ultras”.  Fenomenul e relativ nou, ca și terminologia care-l definește, de aceea merită probabil o abordare mai flexibilă. La urma urmei, pantofii pentru sport ai firmei ”Adidas” s-au adaptat cam la fel în limba română îmbogățind-o cu substantivul comun ”adidas” cu pluralul ”adidași”.  

Cele două sute de mii și ceva de utilizări atestate de motorul de căutare Google sugerează că alcătuitorilor de dicționare nu le va rămâne decât să constate faptul împlinit și să accepte singularul românesc format din pluralul spaniol ”ultras” și pluralul ”ultrași” incorect din punctul de vedere al teoriei, dar destul de firesc din cel al sonorității românești.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu