DE VORBĂ DESPRE VORBE cu Vsevolod Cernei. Când şi cum folosim prepoziţia A (VIDEO)

Embed:

Vă propun să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre cât de multe poate însemna sau sugera o literă, un sunet. Să zicem, A. Parcă nu e mare lucru – un sunet şi un semn care îl reprezintă.  Pe care îl ştim ca ataşat la infinitivul verbelor – a vorbi, a asculta. Mai indică şi cazul genitiv al unor cuvinte nu totdeauna flexibile – "visurile a trei surori", "sensul a tot ce mişcă şi respiră".

În rest filologii consideă că prepoziţia "a" are în româna modernă un uz destul de limitat.

Pe timpuri prepoziţia A avea valori spaţiale, temporale şi modal-instrumentale, dar la un moment dat s-a contopit cu cuvintele pe care le determinau formând cuvintele acasă, amiază, alene. 

S-au păstrat în vigoare construcţiile în care prepoziţia A exprimă un raport de asemănare, de comparaţie – seamănă a ceva, miroase a ceva.  La fel, prepoziția A poate să descrie un semn, o prevestire ori un presentiment.  De exemplu, se înnorează a ploaie; câinii latră a pustiu; fluieră a pagubă; ceva nu-i a bine.

Construcţiile acestea sunt în cea mai mare parte din registrul popular, colocvial. Ce-i drept, jurnaliștii mai ingenioși și mai talentați valorifică acest filon și în scris, scoțând la iveală expresii plastice referitoare mai ales la interpretarea semnelor. De exemplu, "bate vântul a pagubă pe litoral" când e vorba de pregătirea precară a stațiunilor de sezonul estival.  Sau "la Iași teii miros a pagubă", cu referință la tăierea dulcelui arbore eminescian din rațiuni urbanistice cam vagi. Iar la București miroase mereu a remaniere guvernamentală, uneori sugestiile flerului adeverindu-se.

Expresiile noi sunt construite, firește, prin analogie cu cele consacrate, dar expresivitatea lor originală este incontestabilă. 

O altă construcţie tradiţională care capătă valenţe noi în aria modernităţii este prepoziţia compusă "de-a" cu care suntem obişnuiţi încă din copilărie – majoritatea jocurilor copilăriei sunt cu de-a – de-a prinselea, de-a baba oarba etc.  Odată cu trecerea vremii jocurile rustice şi arhaice au cedat locul jocurilor pe calculator, iar formula de denumire a jocurilor a fost preluată de publicişti care scriu şi vorbesc despre jocurile de-a democraţia, de-a justiţia, de-a reformele atunci când vor să sugereze că anumite procese sunt mai degrabă mimate decât derulate în realitate.  

Succesul formulei este explicabil, consideră filologul Rodica Zafie: cu minimum de efort, ea comunică ideea de joc, de simulare, de neseriozitate - transformîndu-se într-un semnal ironic comod şi eficient. Ce-i drept, transparenţa prea mare a aluziilor comportă şi riscul unei banalizări rapide.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu