DE VORBĂ DESPRE VORBE cu Vsevolod Cernei. Când şi cum folosim interjecţia "iată" (VIDEO)

Embed:

Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre interjecţia "iată", pe care o avem de mult şi o folosim constant. Funcţia şi istoria acestui cuvânt au fost rezumate în Dicţionarul limbii române din anul 1934: "interjecţie demonstrativă, întrebuinţată spre a atrage luarea-aminte asupra celor exprimate în propoziţiunea sau cuvântul ce urmează; înlocuieşte, începând de pe la sfârşitul sec. XVI, pe adecă".

Cuvântul provine din bulgărescul "eto" şi este utilizat în textele vechi cu aceeaşi semnificaţie ca şi cea de acum Bunăoară, în Psaltirea lui Dosoftei: "Iată păgânii încordară arce".  Din limba veche interjecţia a trecut cu aceleaşi funcţii şi în limba contemporană cultă.  A făcut şi carieră literară şi poate de aceea şi-a legiferat prestigiul şi locul în limbă.  Ea figurează şi  în balada noastră fundamentală, "Mioriţa" şi în satirele lui Eminescu.  "Iată, vin în cale, se cobor la vale trei turme de miei…” şi, respectiv, „Iată vine-un sol de pace cu-o năframă-n vârf de băţ…"

Cuvântul "Iată" este un indicator universal -  de la arătarea obiectelor concrete până la evocarea în mine a imaginilor şi a abstracţiilor. De regulă, este plasat la începutul enunţului, dar poate fi şi cuvânt incident înaintea elementului pe care îl accentuează. Bunăoară, "şi a venit, iată, ziua achitării conturilor".  

În acelaşi timp, după cum remarcă lingvista Rodica Zafiu, acest cuvânt marcator iată tinde să devină un supărător tic de limbaj. Plasată alandala, interjecția "iată" îşi anulează proprietăţile şi și nu mai înseamnă nimic. În expresii ca "am venit, iată, la locul faptei" sau "i-a oferit, iată, un cadou" interjecția "iată" e un cuvânt incident inutil, fără valoare semantică și funcție stilistică.  Adică un cuvânt parazit. Folosirea la tot pasul devalorizează interjecţia și doar umple cu ea eventualele pauze de gândire.

Spiritul critic al lingvistului consideră că folosirea în presă a textelor de lângă poze gen "Iată cum arată vedeta X după naștere" sau "Iată cum a apărut vedeta Y pe covorul roșu" e un procedeu simplist și oarecum infantil.

Nu știu dacă ne-ar putea consola ideea, dar specialiștii atestă că transformarea unor expresii și cuvinte în ticuri există în toate limbile, în varianta lor vorbită.

Și totuși, să încercăm să nu exagerăm cu exploatarea unor mijloace lexicale în detrimentul expresivității stilului și bogăției limbajului.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu