DE VORBĂ DESPRE VORBE cu Vsevolod Cernei. Află care este originea și semnificația Mărțișorului

Embed:

Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre originea şi semnificaţia cuvântului care e acum la ordinea zilei, și anume a cuvântului “mărţişor”.

Etimologia lui nu este nici obscură, nici întortocheată - cuvântul mărţişor este un derivat diminutival de la cuvântul  marţ care este denumirea populară a lunii martie și  este și o altă denumire populară a celei de-a treia luni a anului. Iar denumirea lunii vine de la romani care o numeau în latină martius mensis, adică luna lui Marte, zeul războiului, pentru că această lună era considerată favorabilă pornirii unui război. Dar tot Marte era și zeul fertilității și vegetației.   

De altfel, în majoritatea limbilor vest-europene denumirea lunii sună asemănător cu marț – de exemplu,  mars în franceză și catalană, marzo în italiană, marzo în spaniolă și portugheză, Marz în germană.

Un alt sens al cuvântului se referă la Sărbătoarea Mărțișorului și la obiectul care o simbolizează. Specialiştii în studierea culturilor arhaice consideră că Sărbătoarea Mărţişorului  este specifică spaţiului sud-est european care îi cuprinde pe români, bulgari, sârbi, greci, albanezi  și alții și îşi are originea în ceremoniile precreştine, tracice de celebrare a primăverii, mai precis a  Anului Nou care în Antichitate începea primăvara. Ea s-a păstrat pe tot teritoriul Republicii Moldova, României și Bulgariei, unde se numeşte marteniţa, iar în alte țări din spațiul balcanic – doar în unele regiuni.

Mărţişorul– obiectul decorativ-simbolic asociat acestei tradiţii – a apărut mai târziu.  O legendă, din spaţiul românesc, referitoare la acest fapt, e legată de sfârşitul războiului daco-roman, din  anii 105 – 106. În această legendă se spune că pentru a nu se lăsa prinși de împăratul Traian, Decebal, regele dacilor, și nobilii care l-au urmat, s-au sinucis, iar sângele lor s-ar fi scurs peste zăpada din jurul cetăţii Sarmisegetuza, unde înfloriseră primii ghiocei. Acești ghicei au crescut-  mai mari şi mai frumoşi ca oricând. Localnicii i-au adunat în buchetele pe care le-au legat cu lâna luată din hainele nobililor – cu fire albe, dar şi fire înroşite de sânge – și astfel au apărut primele mărtişoare.

Alt mituri se referă la Baba Dochia, cea cu nouă cojoace, la care ar fi renunţat înainte ca Soarele primăverii să fi strălucit pe deplin. Din acest motiv a îngheţat şi ea,  şi oile ei, transformându-se în stane de piatră. Purtarea unui mărţişor – un obiect confecţionat din lemn, sticlă, ceramică etc., reprezentând flori, animale, litere s.a.m.d., legat cu şnur răsucit, alb şi roşu – ar însemna un fel de invocare a protecției Babei Dochia.

Mai sunt vreo câteva legende pe care nu am timp să le expun, dar obiectul rezultat din ele e același – mărțișorul purtat la piept.

Conform obiceiurilor străvechi, Mărţişorul trebuie purtat până când persoana care îl poartă va vedea, pentru prima dată, în anul respectiv, o rândunică, un pom înflorit sau o barză, după care mărţişorul se agaţa într-un copac sau se pune sub o piatră, pentru că vietăţile mici, găsindu-l, să dea semne despre cum va fi anul în curs.

În prezent, mărțișorul este purtat toată luna, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se zice că dacă cineva își pune o dorință în timp ce atârnă mărțișorul de pom,  aceasta se va împlini numaidecât.

Pe aceeaşi temă