DE VORBĂ DESPRE VORBE cu Vselovod Cernei. Despre povestea cuvântului "baionetă" (VIDEO)

Embed:

Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre povestea cuvântului ”baionetă”, deşi obiectul pe care îl desemnează e prezent doar prin muzee şi poze bataliste de epocă.

Baioneta este o armă albă formată dintr-o lamă de oțel ascuțită la un capăt și cu un mâner la celălalt capăt, care se poate fixa la țeava puștii, pentru a servi soldatului la atac.

Vremurile ei de glorie au apus demult, dar tot exponate de muzeu şi vestigii istorice au ajuns şi tot felul de săbii, sulițe şi săgeţi ale căror denumiri  s-au păstrat totuşi în limbaj  şi ne ajută la rememorarea trecutului şi la perpetuarea miturilor lui.  Iar în vremurile străvechi sabia era arma principală în toate bătăliile. Sulițele și săgețile nu erau atât de sigure deoarece erau separate de oșteanul care le lansa. În schimb sabia era întotdeauna în mâna lui.

Sabia și-a pierdut rolul de protagonist al războiului pe la începutul secolului al XV-lea când a fost inventată arma de foc, pușca. Aceasta avea un potențial distructiv cu mult mai mare decât al sabiei,  dar la începutul carierei sale militare lăsa de dorit  precizia împușcăturilor, unde mai pui că trebuia să fie mereu reîncărcată.  Important era ca inamicul să fie doborât de glonț înainte de a se apropia de trăgător cu sabia scoasă din teacă.  Și  nu tuturor trăgătorilor le reușea la început această performanță.

Timp de vreo două secole soldații se foloseau fie de arma de foc, fie de arma albă. Pentru a combina avantajele ambelor arme, elvețienii și-au lungit uneltele de război. Ei luptau cu lănci lungi și topoare cu cozile lungi, care ajungeau la dușman de la distanța împușcăturii de armă.

 Utilizarea lor necesita o pregătire îndelungate. Elvețienii mânuiau cu abilitate aceste arme neobișnuite și în secolele XV-XVI erau solicitați ca mercenari.

Momentul apariţiei baionetei poate fi considerat a fi o întâmplare petrecută la mijlocul secolului al XVII-lea în timpul conflictelor armate la care participau miliţiile ţărăneşti din sudul Franţei. Locuitorii oraşului Bayonne au rămas la un moment dat fără praf de puşcă şi gloanţe. Şi-au legat cuţitele de vânătoare cu lamă lungă de gura ţevilor muschetelor, transformându-le în suliţe improvizate.

A fost creată din întâmplare o armă auxiliară care avea să influenţeze tacticile infanteriei Europei Occidentale până la începutul secolului al XX-lea.
Astfel a ajuns în mai multe limbi cuvântul ”baionetă”, cu modificările fonetice corespunzătoare – evocând numele orașului în care a apărut arma.

Timp de două veacuri, până pe la mijlocul secolului XIX, baioneta decidea deseori soarta bătăliei. Rușii chiar aveau un proverb militar care glorifica lupta corp la corp –пуля дура, штык молодецglonțul e prost, baioneta e voinică. Dar inventarea armelor automate i-a scutit pe soldați de necesitatea de a reîncărca în permanență armele care mai și trăgeau cu o precizie mai mare.  Astfel  baioneta a fost demobilizată și trimisă pe rafturile  muzeelor.  Iar cuvântul care o desemnează a rămas să descrie realităţile istorice şi să participe la alcătuirea comparaţiilor şi metaforelor.  Iar proverbul rus lansat de marele conducător de oști Suvorov e invocat acum în cheie ironică, caracterizându-i pe retrograzi și conservatori.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu