DE VORBĂ DESPRE VORBE cu Vselovod Cernei. Despre cuvântul "abracadabra"

Embed:

Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre cuvântul ”abracadabra”, pe care dicționarele îl defines pe de o parte ca pe un cuvânt cabalistic căruia i se atribuie putere magică, iar pe de alta ca pe o îngrămădire de cuvinte fără sens.

Sunt atestate mai multe etimologii, de origine orientală, ale cuvantului abracadabra. Unii lingvişti susţin că ar proveni din limba aramaică, limbă semitică, vorbită în antichitate, în Mesopotamia, Siria, Palestina, din expresia adhadda kedhabhra, care înseamnă „lucrul care trebuie distrus” sau din évra kedebra, care se poate traduce prin „voi crea după cuvintele mele” sau ”eu creez ceea ce spun”.

Alţii consideră că „abracadabra” provine din limba ebraică, din expresia Ha brakha dabra cu sensul  ”Binecuvântarea a vorbit” sau „Fii binecuvântat! Într-un  ”Dicționar de simboluri” din Franţa se afirmă că ”Abracadabra” provine din ebraică, din expresia ”abreg ad hābra”, care s-ar traduce ”Trimite trăsnetul tău până la moarte”.

Conform altor surse, acest termen al cabaliştilor, care au fost o sectă mistică a evreilor din evul mediu, este alcătuit din abrevierea cuvintelor ebraice: Ab (tată), Ben (fiu), Ruah a Cadish (Sfântul Duh)... Cuvântul era folosit în Evul Mediu ca formulă magică împotriva durerilor de cap, de dinţi, pentru scăderea febrei etc.

Cu timpul, formula „abracadabra” a trecut în limbajul iluzioniştilor, prestidigitatorilor, ca introducere în scamatoriile lor, dar şi în comunicarea curentă, când cineva vrea să sublinieze apariţia sau manifestarea aparent inexplicabilă a unor situaţii, evenimente, atitudini.

”Abracadabra” a stârnit interesul multor cercetători. De-a lungul timpului, au fost efectuate studii care au descoperit că expresia a fost utilizată pentru prima dată în secolul al II-lea înaintea erei noastre.  Aceasta a apărut în cartea lui savantului roman Quintus Sammonicus Serenus, intitulată ”De Medicina Praecepta Saluberrima” sau ”Liber Medicinalis” în care erau consemnate tehnici de vindecare populare, preluate de la istoricul Pliniu cel Bătrân. Autorul  recomanda împotriva malariei o amuletă conținând acest cuvânt. Formula magică era rostită în incantațiile medicilor- ”vraci” din acele timpuri, ori inscripționată pe amuletele acestora, fiind folosită pentru vindecarea bolilor.

În limbile moderne este atestat în franceză, în 1560 şi în engleză, în 1565. În română e atestat în 1839.

 În prezent, în mai multe limbi, inclusiv în română, unde a apărut ca împrumut din franceză, există termenul derivat abracadabrant, cu sensul neobişnuit, uluitor, ciudat, bizar, încâlcit, extravagant, fantezist. De exemplu: doamna era  îmbrăcată abracadabrant sau confruntarea a luat proporţii abracadabrante.

Apare în proza lui Eminescu – în „Avatarii faraonului Tla”: „În peştera demonului amorului, zise de Lys încet... Sună din acest clopoţel de metal şi strigă... Abracadabra...” şi în „Geniu pustiu”: „Pe masă, hârtii, versuri, ziare rupte şi întregi, broşuri efemere ce se împart gratis, în fine, totul un abracadabra fără înţeles şi fără scop.” Adjectivul „abracadabrant” a fost utilizat de Caragiale în „Din carnetul unui vechi sufleor”:  „«Diva», care nu cunoştea moravurile caste ale publicului brăilean, apare pe scenă într-un costum abracadabrant”.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu