DE VORBĂ DESPRE VORBE cu Vselovod Cernei. Despre aforismul "Dacă Dumnezeu n-ar exista, ar trebui inventat"

Embed:

Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre un celebru aforism voltairian care a rămas valabil de-a lungul secolelor, ba chiar şi-a extins aria semnificaţiilor. Este vorba de adagiul "Dacă  Dumnezeu n-ar exista, ar trebui inventat".

În original "Si Dieu n’existait pas, il faudrait l’inventer" este un vers din creaţia poetică a lui Francois-Marie Arouet, care scria sub pseudonimul Voltaire şi şi-a înscris în istorie acest pseudonim, fiind un mare scriitor şi filozof iluminist francez.

De fapt, nu opera poetică l-a făcut celebru pe Voltaire. El însuşi recunoştea într-o scrisoare: "Sunt rareori mulţumit de versurile mele, dar mărturisesc că pentru acest vers încerc o tandreţe de părinte".

Se referea anume la acest vers care face parte din Epistola către autorul cărţii "Cei trei impostori", o carte apărută în anul 1768, al cărei autor era anonim. Voltaire i-a răspuns în anul 1769, susţinând că religia este un "frâu împotriva sceleraţilor" şi că "dacă Dumnezeu n-ar exista, ar trebui inventat".

Autorul cărţii "Cei trei impostori" a supus unei critici drastice cele trei religii fundamentale ale lumii. Voltaire era pornit contra bisericii, dar fiind deist nu nega în mod public existenţa lui Dumnezeu. 

Se conducea de motive raţionale, considerând că religiozitatea lipsită de fanatism îi este necesară în mod obiectiv poporului incult în calitate de frâu etic. De aceea  a calificat drept "plată" şi "plină de ateism brutal lipsit de gând şi filozofie" cartea antireligioasă a autorului anonim. 

De fapt, relația lui Voltaire cu Dumnezeu era destul de specifică – după cum o descrise chiar el cu umorul său caracteristic: ”Dumnezeu? Ne salutăm, dar nu ne vorbim”. Și totuși el credea că Dumnezeu este util ca fondator al moralei: ”Eu vreau ca administratorul meu, croitorul meu, servitorii mei să creadă în Dumnezeu – îmi imaginez că astfel mă vor înșela mai puțin”. În această privință, împăratul Napoleon era și el voltairian, întrucât afirma: ”Dacă îi veți lua poporului credința, nu veți avea decât tâlhari la drumul mare”.

Aforismul a fost invocat și în marele roman al lui Dostoievski ”Frații Karamazov”, în discuția dintre Ivan și Alioșa primul spune: "Vezi, dragul meu, în secolul al optsprezecelea, un bătrân învechit în rele a declarat că dacă Dumnezeu n-ar exista, ar trebui inventat, s’il n’existait pas Dieu, il faudrait l’inventer. Și, într-adevăr, omul este acela care l-a născocit pe Dumnezeu."

Expresia e citată și de Liviu Rebreanu în romanul ”Adam și Eva”, ce-i drept, prozatorul român o prezintă eronat ca o butadă a lui Jean-Jacques Rousseau. Romanul epistolar ”Iulia sau noua Eloisa” al lui Rousseau conține o idee asemănătoare cu cea a lui Voltaire, însă este exprimată cu totul altfel: ”Evlavia… este opiu pentru suflet; ea înviorează, îmbărbătează și susține când e administrată câte puțin; în doze prea mari adoarme sau conduce la nebunie sau omoară”. Din această afirmație a lui Rousseau pare să se fi inspirat teoreticianul comunismului, Karl Marx, care a denumit religia ”opiu pentru popor”.

Acum fraza lui Voltaire îşi găsește aplicare şi la alte subiecte decât cele religioase, atunci când vrem să spunem că e ceva necesar, binevenit, util, salvator.   La fel,  expresia este invocată ironic atunci când vorbitorul vrea să-și exprime satisfacția în privința unor  circumstanțe existența cărora îi este convenabilă sau avantajoasă.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu