De unde vine expresia "Nota Bene" şi ce vechime are această sintagmă

Sintagma are o vechime de peste 2.100 de ani şi a apărut în atelierul celui mai apropiat colaborator al filosofului şi oratorului Cicero.

"Nota Bene", care înseamnă "Notează bine", este o expresie latinească şi reprezintă o formulă extrem de uzitată astăzi, de a semnala cititorilor o informaţie sau o precizare suplimentară.

Potrivit specialiştilor, există indicii clare că această expresie era utilizată în vremea când cărţile erau scrise de mână.

“Atricus, un prieten al lui Cicero, înfiinţase la Roma un atelier unde lucrau 300 de scribi care copiau, după dictare, în mod simultan, acelaşi text. Desigur, în asemenea condiţii se săvârşeau destule greşeli şi omisiuni. Prin <> erau evitate efortul şi cheltuiala unor noi transcrieri”, potrivit lui I. Berg, autorul “Dicţionarului de cuvinte, expresii, citate celebre”.

Aceste două cuvinte, "Nota Bene", sunt mai bine cunoscute abreviat N.B., care se pot adăuga la un document important, sau o scrisoare obişnuită, atunci când vrem să atragem atenţia asupra unui subiect important ce ar trebui reţinut dintr-un anumit text. De altfel, specialiştii susţin că sensul sintagmei este de a băga bine la cap ceva.

“Termenul nota semnalează o frază importantă sau dificilă, asupra căreia cititorul e îndemnat să mediteze cu grijă. Adeseori, în manuscrise, apare şi termenul pictura. Mary Carruthers sugerează că e vorba tot de un imperativ: pornind de la descriere, cititorul e ţinut să-şi formeze o imagine. Ambii termeni ţin însă de aşa-numita „artă a memoriei”..., scrie în cartea "Roata Plăcerilor"  eseistul, filozofuI şi publicistul Valeriu Gherghel,  profesor la Universitatea Al. I. Cuza Iaşi, scrie adevarul.ro

Lasă un comentariu