De teama Brexit, britanicii au început să-şi facă stocuri de mâncare

De teama Brexit, britanicii au început să facă stocuri de mâncare, conform unui studiu realizat de un institut de cercetare, care a relevat că 2% dintre cei 1.700 de respondenţi au admis că au început să adune produse alimentare de care cred că vor fi lipsiţi după Brexit, relatează BBC, potrivit Mediafax.ro.

Luna trecută, The New York Times a avea un articol pe prima pagină despre "britanicii strângători", care se pregătesc pentru Brexit.

Un grup de pe Facebook, numit 48% Preppers, după procentul celor care au votat pentru rămânerea în UE la referendumul din 2016, sugerează acumularea de produse, iar între cei 1.600 de membri circulă un document de 16 pagini numit "Getting Ready Together".

Documentul recomandă păstrarea la domiciliu a unor produse neperisabile, care pot fi pregătite rapid. Printre sugestii se numără cartofii, ouăle, morcovii, biscuiţii, brânza, laptele praf, cereale şi pastele instant. Conservele de peşte şi supele la cutie nu lipsesc, precum şi ceaiul şi cafeaua.

Grupul afirmă că Brexit va fi rău, "poate chiar dezastruos" pentru Marea Britanie şi recunoaşte că sfaturile oferite se bazează pe această ipoteză.

Doar jumătate din alimentele consumate în Marea Britanie provin de pe plan local, cea mai mare parte a importurilor provenind din restul Europei, inclusiv aproape toate fructele proaspete şi multe dintre legume.

Alimentele proaspete, care nu pot fi stocate, sunt cea mai mare preocupare. Un deficit de legume anul trecut, determinat de vremea rea din sudul Europei, a subliniat această dependenţă, generând o mulţime de imagini cu rafturile goale ale magazinelor în social media.

"Cea mai mare provocare nu este lipsa unui acord de ieşire din UE, ci ceea ce se va întâmpla cu alimentele proaspete", a spus recent Dave Lewis, directorul executiv al lanţului de magazine Tesco, cel mai mare din Marea Britanie. "Este vorba despre fluxul de produse de peste hotare. Posibilitatea stocării este foarte, foarte limitată".

Lanţurile de aprovizionare din Marea Britanie au un sistem de licvrări zilnice, mărfurile perisabile nefiind depozitate pentru perioade lungi.

Pentru a ilustra complexitatea sistemului, Paul Martin, directorul de retail al companiei de consultanţă KPMG din Marea Britanie, spune că în fiecare zi 290 de camioane vin prin Dover, doar cu citrice.

El spune că orice nivel de întrerupere, cum ar fi inspecţii suplimentare, ar avea impact asupra livrărilor.

"În scenariul unui Brexit fără acord, în mod cert vor fi întreruperi, unele produse nu vor fi disponibile pentru o anumită perioadă de timp", spune el. Crede, totuşi, că deficitul de aprovizionare va fi temporar.

Wild Water, companie de depozite frigorifice, a anunţat că este pe cale să rămână fără spaţii de depozitare disponibile, din cauza industriei alimentare care constituie stocuri de alimente.

Catherine Shuttleworth, expert al agenţiei Savvy, crede că magazinele ar putea creşte preţurile, în cazul apariţiei de întreruperi în livrări.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu