De sărbători, pe drumuri! Casa unei familii din sectorul Poşta Veche, DISTRUSĂ în totalitate de flăcări

Zece suflete au rămas în drum, în plină iarnă. Este vorba de o familie din cartierul Poşta Veche din Chişinău a căror casă a ars chiar în seara de Crăciun. Momentul în care acoperişul a fost cuprins de flăcări, iar cei care locuiau acolo alergau speriaţi în toate părţile, a fost surprins de martori.

"Văleu arde casa, de la foc, a făcut focul, vai ce de tare mocnește, da și noi suntem în pericol că noi suntem aproape."

Asta e tot ce a mai rămas din casa în care locuiau doi bătrâni, cinci adulţi şi trei copii, toţi rude. Stăpânul casei îşi aminteşte că înainte de izbucnirea incendiului a auzit zgomote puternice afară.

"M-am dus după casă şi îndată pe aici pe unde treci, m-am uitat, ardeau flăcările, într-o secundă, copii soţia i-a luat că erau deja practic de pe somn, i-a luat şi i-a dus la vecini", a spus Veaceslav Morozan, victimă.

Flăcările care s-au extins cu repeziciune au mistuit acoperişul până la sosirea pompierilor. Pentru că podul stă să cadă, victimele au fost adăpostite de vecini.

"Nu ştim ce vom face deseară. A rămas doar un colţ al casei, în rest, totul a ars", a spus Sofia Morozan, victimă.

"Mi-e milă de copii, ne pregăteam de sărbători, voiam să le facem copiilor surprize, să le cumpărăm cadouri, dar acum nu ştiu...", a spus Svetlana Cudinova, victimă.

Vecinii spun că nu au putut fi indiferenţi.

"Îmi ajut vecinul. Trece printr-o tragedie în ajun de sărbători. Nu dă, Doamne, nimănui", a spus Alexandru Cavalev, vecin.

Stăpânul casei presupune că focul ar fi izbucnit din cauza coşului de fum care era defect. Cauza exactă urmează să fie stabilită de pompieri.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu