De Paştele Blajinilor, chișinăuenii vor putea merge gratuit la cimitirul Sfântul Lazăr

Embed:

Locuitorii Capitalei vor putea merge gratuit la cimitirul Sfântul Lazăr de Paştele Blajinilor. Pentru a evita aglomeraţia, Primăria a anunţat crearea a două linii temporare de autobuz - C şi D. Una va începe pe bulevardul Renaşterii, iar cealaltă pe strada Vasile Alecsandri.

Vehiculele vor circula începând cu ora 7 dimineaţa şi până la ora 20:00. Pe cele două linii vor fi scoase 35 de unităţi de transport.

De asemenea, pasagerii vor putea călători şi cu autobuzul numărul 27, care ajunge pe strada Doina şi care, la fel, va fi fără plată duminică şi luni. În funcţie de necesitate, ar putea fi suplimentat numărul de troleibuze de pe liniile 24 şi 25.

Pentru cei care vor opta pentru transportul privat, au fost amenajate 1.500 de locuri de parcare, în zona adiacentă a cimitirului. 500 sunt pe strada Cocorilor, 550 pe strada Socoleni şi alte 450 de locuri pe strada Doina.

De Paştele Blajinilor, circulaţia transportului, cu excepţia celui public, va fi sistată pe porţiunea de drum cuprinsă între strada Socoleni şi intrarea principală în Cimitirul „Sfântul Lazăr". 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu