De la catedră, pe banca acuzaţilor. Un profesor din Hâncești este învinuit de corupere pasivă

Un cadru didactic de la un Colegiu din Hîncești a ajuns în vizorul ofițerilor CNA și procurorilor anticorupție, după ce ar fi cerut bani de la un student. Bărbatul este acum cercetat penal, fiind bănuit de corupere pasivă.

Pe parcursul documentării cazului, s-a stabilit că profesorul ar fi pretins și primit remunerări ce nu i se cuvin, în  sumă de 3 500 de lei, pentru a favoriza studentul la susținerea tezei de licență, astfel încât acesta să obțină o notă maximă.

Banii estorcați au fost transmiși profesorului sub controlul CNA. Transmiterea celei de a doua tranșe s-a soldat cu prinderea în flagrant delict a acestuia.

Profesorul a fost reținut, însă în urma încheierii acordului de recunoaștere, a fost eliberat de procurori.

Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă de până la 7 ani de închisoare și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu