De ce să alegem ghiozdanele ortopedice pentru prima zi de școală. Celelalte pot duce la scolioză sau dereglări de ţinută

Embed:

În curând va începe un nou an de studii, iar mulţi părinţii care au copii de şcoală au început deja să facă achiziţiile necesare. Printre lucrurile indispensabile unui elev sunt, fără îndoială, ghiozdanele, iar magazinele specializate vin cu o ofertă variată. Mulţi optează pentru cele ortopedice, care le sunt recomandate copiilor, pentru că nu le strâmbă coloana vertebrală. Şi preţul lor este însă pe măsură, aşa că nu toţi şi le permit.

Marin este elev în clasa a doua. Părinţii au decis să-i cumpere un ghiozdan ortopedic, pentru care au plătit 500 de lei. Mama băiatului spune că nu contează că această geantă este mai scumpă, atât timp cât este confortabilă.

"Anume pentru dânsul. E micuţ. E mărimea lui."

Alţi părinţi nu-şi permit însă asemenea ghiozdane, aşa că optează pentru cele obişnuite.

"Ortopedică nu ne ajunge salariul, că e foarte scumpă."

"Sunt mai scumpe şi nu-i niciun efect. Ori că e ortopedic, ori că e simplu."

Adolescenţii îşi aleg ghiozdanele mai mult după model decât după confort.

"Ea deja este adolescentă şi genţile ortopedice nu-s aşa la modă."

"Mai mari. Sunt mai bune."

Şi vânzătorii recomandă ghiozdanele ortopedice, mai ales pentru copiii din clasele primare.

"Sunt ortopedice, pentru că carcasul e tare şi se ţine cartea şi spatele e permanent drept la copil şi nu are scolioză."

Medicii spun că alegerea unui ghiozdan nepotrivit poate duce, treptat, la scolioză sau dereglări de ţinută. Ei spun că aceste maladii sunt foarte greu de tratat.

"Până la 17-18 ani putem să mai corectăm ceva, mai mult sau mai puţin, după vârsta asta este clar că, în funcţie de grad, ea trebuie reparată chirurgical", a spus medicul ortoped, Anatol Moraru.

Pentru a evita astfel de situaţii, medicii le recomandă părinților să respecte câteva reguli.

"Ghiozdanul să fie îmbrăcat în ambele articulaţii ale umărului, să fie, după volum, conform vârstei", a spus medicul ortoped, Anatol Moraru.

Un ghiozdan costă de la 100 de lei în sus, iar cel ortopedic - între 500 şi 1000 de lei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu